lâncezeală sf [At: FM (1844) 329^r/20 / Pl: ~zeli / E: lâncezi + -eală] 1 Stare de moleșeală trupească și sufletească Si: (înv) lâncezie (1), lâncezime (1), lâncezire (1). 2 (Fig) Lipsă de activitate Si: inactivitate, stagnare, (înv) lâncezie (2), lâncezime (2), lâncezire (2). 3 (Reg) Lipsă a apetitului, ca urmare a unei indigestii Si: (înv) lâncezie (3), lâncezime (3), lâncezire (3).

LÂNCEZEALĂ f. 1) Stare de moleșeală, de somnolență; toropeală. 2) fig. Lipsă de activitate; stagnare. [G.-D. lâncezelii] /a lâncezi + suf. ~eală

lâncezeală f. 1. starea unei ființe slabe și bolnave; 2. descurajare morală sau fizică; 3. fig. lipsă de interes, de activitate.

LÎNCEZEALĂ s. f. Stare de moleșeală trupească și sufletească, sleire de puteri; stare de inacțiune, toropeală, lîncezire. Tu nu lupți cu oamenii pentru a-i scoate din lîncezeală, ci ca să te pui bine cu dînșii. CĂLUGĂRU, O. P. 461. Picioarele nu se mai mișcară, ca și cînd ar fi fost butucite. Se miră de astă lîncezeală. ISPIRESCU, L. 35.

lîncezeálă f., pl. elĭ. Starea ființeĭ care lîncezește.

!lâncezeală s. f., g.-d. art. lâncezelii; pl. lâncezeli

lâncezeală s. f., g.-d. art. lâncezelii

lâncezeală s. f., g.-d. art. lâncezelii

LÂNCEZEALĂ s. 1. lâncezire, moleșeală, moleșire, toropeală, toropire, (franțuzism rar) torpoare, (Munt. și Olt.) târomeală. (Stare de ~.) 2. v. stagnare.

LÎNCEZEALĂ s. lîncezire, moleșeală, moleșire, toropeală, toropire, (franțuzism rar) torpoare, (Munt. și Olt.) tîromeală. (Stare de ~.)