lene sfs [At: (a. 1550) GCR I, 3/22 / E: slv лѣнь] 1 Predispoziție pentm starea de inactivitate, caracterizată prin lipsa plăcerii, a dorinței sau a voinței de a munci, refuzul de a face un efort psihic sau intelectual etc. Si: leneveală (1), (reg) lenevoșie (1), (înv) lenie (1). 2 Stare de inactivitate Si: apatie, indolență, lâncezeală, lenevie (2), nepăsare, (reg) lenevoșie (2), (înv) lenie (2). 3 (Îlav) Cu ~ Fără vigoare și fără tragere de inimă Si: alene, încet. 4 (Îe) A-i fi ~ A se complace în inactivitate. 5 (Reg; îe) A-i pica ~ A-și pierde vigoarea. 6 (Fam; îe) Nu ți-e ~? Nu ți-e rușine. 7 (Reg; îlav) La ~ goală Alene. 8 (Reg) Mușchi al brațului. 9 (Țes; Mol; șîs ~a femeii) Alergătoare la războiul de țesut. 10 (Ent; reg) Cosaș (Lacusta viridissima). 11 (Trs) Insecta Pompilus viaticus.

LENE s. f. Lipsă a dorinței (și a voinței) de a munci, stare de inactivitate, lîncezeală; trîndăvie. De lene el nu-și mai scotea pălăria, dar răspundea prin vorbe, glumind și spunînd fiecăruia pe nume. BART, E. 339. La Paris, în lupanare de cinisme și de lene... Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos. EMINESCU, O. I 151. Să se ferească de lene și de beție. NEGRUZZI, S. I 299. ◊ (Personificat) Lucrul adună, iar lenea risipește (= lenea aduce sărăcie). SBIERA, P. 206. Lenea e cucoană mare care n-are (sau cere) de mîncare sau lenea-i împărăteasă mare, se spune celui (sau despre cel) care nu vrea să muncească. Un sat întreg n-ar fi pus oare mînă de la mînă, ca să poată face dintr-însul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i împărăteasă mare; ce-ți bați capul. CREANGĂ, P. 332. ◊ (Construit cu verbul «a fi» și cu subiectul logic în dativ) Eu... eram după gard, că mi-a fost lene să mă duc în poiană. DUMITRIU, N. 243. Îmblă parcă amintindu-și vreun cîntec, alintată, Pare că i-ar fi tot lene. EMINESCU, O. I 159.

LENE f. Stare a celui care nu vrea, nu dorește sau nu-i place să muncească; lenevie; trândăvie. [G.-D. lenei] /<sl. lĕni

lene f. 1. dispozițiune obișnuită de a nu lucra; 2. iubire exagerată de odihnă, de neocupațiune [Slav. LĬENĬ].

léne f. (vsl. bg. rus. lĕnĭ. V. alene). Starea sufletuluĭ și trupuluĭ cînd nu-țĭ place să lucrezĭ: cînd mănîncĭ mult și e cald, țĭ-e lene. V. trîndăvie.

leane sf vz lene

lengă sf vz lene

lene s. f., g.-d. art. lenei

lene s. f., g.-d. art. lenei

lene s. f., g.-d. art. lenei

lene, -nei gen. a.

LENE s. indolență, lenevie, puturoșenie, trândăveală, trândăvie, (rar) lenevire, puturoșie, trândăvit, (înv.) tandur. (E de-o ~ condamnabilă.)

LENE s. indolență, lenevie, puturoșenie, trîndăveală, trîndăvie, (rar) lenevire, puturoșie, trîndăvit, (înv.) tandur. (E de-o ~ condamnabilă.)

Lene ≠ râvnă, silință, sârguință, zel

lene s. f. – 1. Indolență, delăsare. – 2. Insectă (Pompilus viaticus). – Mr. leane, megl. leani. Sl. lĕnĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 349; Cihac, II, 169; Conev 100); cf. bg., rus. lĕnĭ. – Der. alene, adv. (cu trîndăvie, cu calm), cu -a caracteristic formațiilor adv.; leneș, adj. (trîndav; inert, somnoros; animal, Bradypus); lenos, adj. (trîndav, lent, calm); leniv, adj. (trîndav), din sl. lĕnivŭ; leni, vb. (a trîndăvi; a lăsa pe seama altuia), din sl. lĕniti sę, s. f. bg. lĕnjă se; lenie, s. f. (înv., trîndăvie); leneală, s. f. (Mold., lene); lenevi, vb. (a trîndăvi), din leniv; lenevie, s. f. (lene); lenevos, adj. (trîndav); lenevitor, adj. (Trans., leneș).

LENE. Subst. Lene, lenevie, lenevire, lenevit, trîndăveală, trîndăvie, trîndăvire, trîndăvit (rar), parazitism (fig.), trîntorire (rar), puturoșenie, puturoșie, tandur (turcism înv., fig.), chiul. Indolență, delăsare, nepăsare, indiferență, apatie, inactivitate, pasivitate, lîncezeală, lîncezire, inerție, comoditate, tembelism. Leneș, trîndav (pop.), trîntor, puturos, dugliș (reg.), molîu, parazit (fig.), propteaua gardului, chiulangiu (fam.), pierde-vară, fluierâ-vînt, taie-paie, burtăverde (ir.). Adj. Leneș, lenevior, lenevos (înv. și pop.), trîndav (pop.), puturos, torpid (livr.), tanduriu (înv.), dugliș (reg.), parazit (fig.); delăsător, tembel. Indolent, nepăsător, indiferent, apatic, inactiv, pasiv, inert. Vb. A lenevi, a trîndăvi, a trîntori, a zâcări (reg.), a lîncezi; a sta inactiv, a sta cu mîinile în sîn (subsuoară), a sta cu mîinile în șolduri, a sta cu mîinile încrucișate, a sta cu ochii în tavan, a cloci pe vatră, a rezema pereții, a-și pierde vremea, a pierde timpul de pomană, a se muta de pe vatră pe cuptor, a pune mîinile sub fălci, a sta (a ședea) cloșcă, a arde gazul de pomană (degeaba), a tăia frunze la cîini, a duce cîinii la apă, a sta pe cotlon, a căuta peri în palmă; a chiuli (fam.), a trage chiulul; a parazita (fig., rar), a strica mîncarea degeaba, a trăi ca un parazit, a trăi ca un trîntor, a sta la căldurică; a sta cu burta la pămînt, a sta cu burta la soare, a-și prăji burta la soare, a se lăsa pe tînjală, a tîndăli. A fi leneș, a face degeaba umbră pămîntului, a puți locul sub cineva, a-i puți cuiva și urma. Adv. Cu lene, cu trîndăvie; cu indolență, cu nepăsare, fără tragere de inimă; ca un trîntor, ca un parazit. V. hoinăreală, inactivitate, indolență, inerție, încetineală, moliciune.