LELE s. f. (Pop.) 1. Termen de respect cu care se adresează la țară un copil sau o persoană mai tânără unei femei în vârstă sau cu care vorbește despre ea; leică¹. ♦ (În poezia populară) Femeie (tânără) iubită; mândră. 2. Femeie rea sau imorală. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om șmecher, șiret, ticălos. A umbla frunza (sau în dorul) lelii = a umbla fără rost, degeaba. – Din bg. lelja.

lele¹ sfs [At: PRAV. GOV. 104 / V: lealea / E: bg леля] 1 (Îvp; îs) ~ mare Soră a tatălui sau a mamei unei persoane Si: mătușă. 2 (Îvp; îs) ~ mică Verișoară a unuia dintre părinți Si: mătușă. 3 (Îvp; îas) Soție a unchiului Si: mătușă, tanti. 4 (Pop) Termen de respect folosit de frați pentru a vorbi cu sau despre sora mai mare Si: (pop) leică¹ (1). 5 (Pop) Termen de respect cu care se adresează o persoană mai tânără unei femei mai în vârstă Si: (pop) leică¹ (3). 6 (Pop; pex) Termen cu care un bărbat se adresează unei femei sau femeile vorbesc între ele. 7 Femeie. 8 (Pop; pex) Femeie de la țară. 9 (Pop) Termen de respect folosit de copii pentru a vorbi cu mama vitregă. 10 Termen de afecțiune cu care o femeie se adreseză unei persoane mai tinere. 11 (Pop; îe) Ce porți ~o chelbea-n cap? – Dacă-i modă ce să-i fac? Se spune femeilor care își schimbă portul după modă, chiar dacă nu sunt tinere sau nu le stă bine. 12 (Pop; îe) Daca badea ar avea codițe i s-ar zice ~ Se spune despre bărbatul care se amestecă în treburile femeiești. 13 (Pop) Termen cu ajutorul căruia un bărbat vorbește cu sau despre femeia iubită. 14 (Dep) Calificativ injurios dat unei femei imorale. 15 (Îe) Când ~a tot zâmbește, umblă după căpătuit Se spune despre o femeie care ademenește bărbații. 16 (Pop; îe) Lumea piere de belea, ~a pune să se bea Se spune despre o persoană care procedează nepotrivit față de situația în care se află. 17 (Pop; îe) Și-a găsit hârbul copacul, tigva dopul și ~a bărbatul Se spune când o femeie rea își găsește un bărbat la fel de rău. 18 (Pop; îe) ~a joacă până-n noapte, iar bărbatu-i e pe moarte Se spune despre o femeie care are un amant. 19 (Pop; îe) Fecior (sau fiu, copil, pui, rar, fată) de ~ Bastard. 20 (Fam; îlav) În (sau de) dorul ~lii Într-o doară. 21 (Fam; îal) Fără rost. 22 (Fam; îe) A vorbi în dorul ~lii A vorbi fără sens. 23 (Buc; art.; îs) ~a albă Horă nedefinită mai îndeaproape. 24 (Buc; art.; îs) ~a albă Melodie după care se execută această horă. 25 (Buc; art.; îs) ~a cu rufe Horă nedefinită mai îndeaproape. 26 (Buc; art.; îs) ~a cu rufe Melodie după care se execută această horă.

LELE s. f. 1. Termen de respect cu care se adresează la țară un copil sau o persoană mai tânără unei femei în vârstă sau cu care vorbește despre ea; leică¹. ♦ (În poezia populară) Femeie (tânără) iubită; mândră. 2. Femeie rea sau imorală. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om șmecher, șiret, ticălos. A umbla frunza (sau în dorul) lelii = a umbla fără rost, degeaba. – Din bg. lelja.

LELE s. f. (Adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) 1. Termen de respect cu care se adresează, la țară, un copil sau o persoană mai tînără unei femei mai în vîrstă. V. dadă, țață. Nu-i voie, lele... nu înțelegeți că nu-i voie? CAMILAR, N. II 77. Acolo ne întîlnim cu lelea Stanca. SADOVEANU, P. M. 47. Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. COȘBUC, P. II 142. ♦ (În poezia populară) Femeie tînără, iubită. Lele cu sprîncene-n jos, Sufletul badii l-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244. Și-a pierdut sărmana lele Dragostele tinerele. ALECSANDRI, P. P. 283. 2. Femeie cu purtări rele. Am aflat eu trebile tale, leleo!... tigoare veninoasă ce ești! NEGRUZZI, S. III 37. Lumea piere de belea, Lelea pune să se lea = țara arde și baba se piaptănă, v. arde. ◊ Loc. adv. În dorul lelii v. dor. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = șmecher, șiret, coțcar; ticălos. Trei voinici feciori de lele tăbărît-au pe-nserate; Dairaua cu cimpoiul și ghitara tac speriate. IOSIF, P. 62. M-ai mîncat friptă! fecior de lele ce mi-ai fost. ISPIRESCU, L. 195. În pădurea de la Strungă Sînt de cei cu pușca lungă... Feciori de lele nebună! ALECSANDRI, P. I 57. Alelei, feciori de lele! Căci răpiși zilele mele! id. P. P. 73.

LELE s. f. 1. Termen de respect, cu care se adresează, la țară, un copil sau o persoană mai tînără unei femei mai în vîrstă. ♦ (În poezia populară) Femeie tînără; iubită. 2. Femeie cu purtări rele. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = șmecher, șiret, ticălos. A umbla frunza (sau în dorul) lelii = a umbla fără rost, degeaba. – Bg., sb. lelja.

LELE f. pop. (folosit și ca termen de adresare pe lângă numele respectiv) 1) Soră mai mare sau orice femeie mai în vârstă. 2) (în poezia populară) Femeie în raport cu bărbatul cu care se află în relații de dragoste; mândră; iubită. 3) peior. Femeie de moravuri ușoare. * Pui (sau fecior, fiu) de ~ om șmecher, șiret; coțcar. A umbla în dorul ~ii a umbla fără rost, brambură. A pleca în dorul ~ii a se duce fără a ști unde. [G.-D. lelei] /<bulg. lelja

lele f. 1. titlu ce se dă la țară unei surori sau femei mai în vărstă (diminutiv: leliță și leică); 2. iubită: fecior de lele, bastard; în dorul lelii, într’o doară: plecă și el cam în dorul lelii ISP. [Bulg. LELE, mătușă (cf. gr. mod. lalà, mătușă și turc. lolò, lele); v. dadă; scurtat lea, diminutiv leică = leleică)].

leale sf vz lele

leică f. V. lele.

lele (pop.) s. f., g.-d. art. lelei

lele (pop.) s. f., g.-d. art. lelei

lele s. f., g.-d. art. lelei

lele sg. și pl.

LELE s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, mătușă, prostituată, tanti, târfă.

LELE s. leliță, mătușă, țață, (pop.) tătăișă, (reg.) dadă, daică, leică, nană, (Olt.) țaică, (Ban.) uină. (~ Maria, vecina noastră.)

LELE s. leliță, mătușă, țață, (pop.) tătăișă, (reg.) dadă, daică, leică, nană, (Olt.) țaică, (Ban.) uină. (~ Maria, vecina noastră.)

lele s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. MĂTUȘĂ. PROSTITUATĂ. TANTI. TÎRFĂ.

lele s. f. – 1. Denumire care se dă mătușilor, surorilor mai mari și, în general, tuturor femeilor, dar să nu fie bătrîne. – 2. Titlu pe care uneori îl dă îndrăgostitul tinerei căreia îi face curte. – 3. Femeie stricată, desfrînată. – Mr. lele, lală, mod de adresare pentru unchi sau văr. Creație expresivă din limbajul copiilor (DAR; Iordan, BF, IX, 150), comună unui mare număr de idiomuri: cf. gr. λαλά „bunică”, λαλᾶς „bunic”, alb. lala „mătușă”, lale „unchi”, ljaljë „titlu de curtoazie, în general”; tc. lela „doamnă”, lolo „prostituată”; sl. (bg.) lĕlja „mătușă”, bg. lelĕk „unchi”; genov. lalla „mătușă”; sp. lela „doamnă; stăpînă”. E puțin probabilă der. din sl., susținută de Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 169; și Conev 58; și mai puțin chiar cea din numele Leila (Roesler 597). Este un cuvînt de uz comun (ALR, I, 164). Der. lelică, lică, leliță, s. f. (dim. al lui lele); lea, s. f. (haplologie din lelea), se folosește numai cu numele propriu, cf. bg. le, ljo „exclamație pentru a se adresa unei femei”; leică, s. f. (dim. de la lele), cu suf. -că, cf. maică, sau direct din sl., cf. bg. lĕlka „cumnată”, rut. leljka „mătușă”. – Din rom. pare a proveni țig. lele (Wlislocki 100).

a umbla creanga / frunza frăsinelului / lelea / teleleu expr. a hoinări fără rost, a-și pierde vremea.

fost-ai lele cât ai fost, dar te-ai dus pe pulă în jos expr. (obs.) timpul trece în mod implacabil.

în dorul lelii expr. (pop.) fără țintă, fără rost, la întîmplare.