8 definiții pentru lătrat (fapt; -uri)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

lătrat1 sn [At: CANTEMIR, I. I. I, 256 / V: (reg) ~ret~ / Pl: ~uri / E: lătra] 1-5 Lătrare (1-5). 6 Bârfire. 7 Cicălire. 8 (Îvr) Pândire.

LĂTRÁT, lătraturi, s. n. Faptul de a lătra (1); sunete caracteristice scoase de câini când latră; lătrare, lătrătură, hămăit, hămăitură, hămăială. – V. lătra.

LĂTRÁT, lătraturi, s. n. Faptul de a lătra (1); sunete caracteristice scoase de câini când latră; lătrare, lătrătură, hămăit, hămăitură, hămăială. – V. lătra.

LĂTRÁT, lătraturi, s. n. Acțiunea de a lătra și rezultatul ei; sunetul caracteristic scos de cîini. Nu se mai auzea, decît foarte rar, cîte un lătrat de cîne. BUJOR, S. 29. În codri-adînci cățelul pămîntului tot latră. Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. EMINESCU, O. I 93. Amintește lătratul vesel al cînilor cînd li se dă drumul la goană. ODOBESCU, S. III 97.

LĂTRÁT ~uri n. 1) v. A LĂTRA. 2) Strigăt caracteristic speciei, scos mai ales de câini; hămăit. [Sil. lă-trat] /v. a lătra


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lătrát s. n. (sil. -trat), pl. lătráturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LĂTRÁT s. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrătură, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (Un ~ de câine.)

LĂTRAT s. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrătură, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (Un ~ de cîini.)

Intrare: lătrat (fapt; -uri)
lătrat (fapt; -uri) substantiv neutru
  • silabație: -trat
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lătrat
  • lătratul
  • lătratu‑
plural
  • lătraturi
  • lătraturile
genitiv-dativ singular
  • lătrat
  • lătratului
plural
  • lătraturi
  • lătraturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)