LĂTRAT, lătraturi, s. n. Acțiunea de a lătra și rezultatul ei; sunetul caracteristic scos de cîini. Nu se mai auzea, decît foarte rar, cîte un lătrat de cîne. BUJOR, S. 29. În codri-adînci cățelul pămîntului tot latră. Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. EMINESCU, O. I 93. Amintește lătratul vesel al cînilor cînd li se dă drumul la goană. ODOBESCU, S. III 97.