jirebie² [At: DOSOFTEI, PS. 361 / Pl: ~ii / E: nct] 1 sf (Trs; Buc) Bucată de pământ, lungă și îngustă, considerată și ca măsură de teren Si: (Trs) jâlaghiță (1). 2 sf (Reg) Loc de arătură lung și îngust Si: (Trs) jâlaghiță (2). 3 sf (Reg) Semănătură în spatele casei. 4 sf (Îrg) Bucată de pământ împărțită după prima colonizare. 5 av În formă de fâșie lungă și îngustă.

JIREBIE, jirebii, s. f. 1. (Regional) Grup de treizeci de fire de tort, formînd o unitate de măsură la urzit, depănat etc. 2. Bucată (mai mult lungă și îngustă) de pămînt; fîșie, limbă de pămînt. – Variante: jerebie (SLAVICI, N. I 33), jurăbie (PREDA, Î. 115) s. f.

jirebie f. Mold. Tr. loc de arătură lung și îngust. [Pol. JEREBIE].

jirébie V. jerebie.

JEREBIE s. f. v. jirebie.

JURĂBIE s. f. v. jirebie.

jerébie și jirébie f. (pol. žerebie, žrezebie, jerebie; rut. žéreb, rus. žérebeĭ, sorț, răboj, un bir, žerebeëk, bucată de hîrtie, de lemn orĭ de alt-ceva p. a trage la sorțĭ, d. vsl. žrebiĭ, žrebŭ, sorț. V. jerbie). Est. Vechĭ. Parte de pămînt (proprietate individuală) ĭeșită cuĭva la sorțĭ, numită și delniță. Azĭ. Loc de arătură lung și îngust (sfoară, curea, chingă). Fășie de munte de la vîrf la poale. Jerbie, jurubiță. – La Săcele (Trans.) jurébie, jurubiță, legătură, fascicul de ață.

jirebie (reg.) (desp. -bi-e) s. f., art. jirebia (desp. -bi-a), g.-d. art. jirebiei; pl. jirebii, art. jirebiile (desp. -bi-i-)

jirebie (reg.) (-bi-e) s. f., art. jirebia (-bi-a), g.-d. art. jirebiei; pl. jirebii, art. jirebiile (-bi-i-)

jirebie (fire de tort, bucată de pământ) s. f. (sil. -bi-e), art. jirebia (sil. -bi-a), g.-d. art. jirebiei; pl. jirebii, art. jirebiile (sil. -bi-i-)

JIREBIE s. (IST.) delniță, sesie. (Forma de proprietate numită în Moldova ~ era cunoscută în Țara Românească sub numele de delniță, iar în Transilvania sub denumirea de sesie.)

JIREBIE s. (IST.) delniță, sesie. (Forma de proprietate numită în Moldova ~ era cunoscută în Țara Românească sub numele de delniță, iar în Transilvania sub denumirea de sesie.)

jirebie (jirebii), s. f. – 1. Jurubiță, scul. – 2. Fîșie îngustă de pămînt de lucrat. – Var. jerebie, jurebie. Sl., cf. pol. žerebie, rus. žerebeja „prăjină”, rut. žerebij „fîșie de pămînt” (Cihac, II, 157; DAR), din sl. žrĕbij „parcelă, lot, bucată de pămînt”. Primul sens este mai puțin clar. Prezența sa în mr. jireagl’ă, megl. jireagă, pare să indice că este vorba de același cuvînt sl. cu sens neatestat „mănunchi de fire”, poate prin aluzie la tragerea la sorți, cf. sfoară, funie, cu același sens dublu de „fir” și „parcelă de pămînt”. Totuși, DAR crede că este vorba de două cuvinte diferite. Cf. și bg. žrebij „parcelă”, sb. ždreb „parcelă”, mag. zséreb „scul”. Se folosește mai ales în Mold. și mai puțin în Trans. Der. jurubiță, s. f. (scul), cu var. jurebiță, jirbiuță, jirghiță, jighiuța; jirebi, vb. (a îndoi, a plia). Cf. jerbie, jerui.