ISTOVIRE s. f. Faptul de a (se) istovi. 1. Oboseală extremă, slăbire a activității organismului (din cauză de boală sau în urma unei munci prea încordate ori prea îndelungate); sfîrșeală, epuizare, extenuare. Îi sfîrîia carnea de istovire, răsufla gîtuit și tremurînd. POPA, V. 152. 2. Terminare, sfîrșire, isprăvire. Să-mi trimeți 70 galbeni pentru istovirea cărții, precum și pentru cheltuiala me. KOGĂLNICEANU, S. 101.