14 definiții pentru isteț istreț

isteț, ~eață [At: DOSOFTEI, V. S. 122/2 / V: (nob) ~treț / Pl: ~i, ~e / E: vsl истичъ] 1-2 smf, a (Om) care se manifestă printr-o agerime a minții remarcabilă. 3 a (D. mintea și firea oamenilor) Care manifestă agerime, ingeniozitate. 4 a Iscusit. 5-6 a, av (Înv) (În mod) sprinten. 7-8 a, av (În mod) curajos. 9 a (Îrg) Voios.

ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĭcĭ.

ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ.

ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. 1. Ager (la minte), deștept, priceput, iscusit. Mă, fire-ai să fii! Ești isteț, nu știu de unde le mai scoți! SADOVEANU, P. M. 27. De ce creștea copilul, d-aceea se făcea mai isteț și mai îndrăzneț. ISPIRESCU, L. 2. Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, O. I 84. 2. (Rar) Sprinten, vioi. Din dalb iatac de foișor Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț, Cu trupul nalt, cu părul creț, Cu pas ușor. COȘBUC, P. I 56.

istéț adj. m., pl. istéți; f. isteáță, pl. istéțe

istéț adj. m., pl. istéți; f. sg. isteáță, pl. istéțe

ISTÉȚ adj. 1. v. îndemânatic. 2. v. inteligent. 3. v. sprinten.

Isteț ≠ bleg, greoi, neghiob, prost, prostănac, redus, tâmp, tont, molâu, molatic, mărginit, nătâng, năuc

istéț (isteáță), adj. – Ager la minte, deștept, iscusit, priceput. Sl. istĭcĭ „inculpat”, cf. bg. istec „reclamant”, rus. istec „creditor” (Tiktin; DAR; Pușcariu, Lr., 358); pentru evoluția semantică, cf. hoț. Der. din sl. istŭ „sigur” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 271; Cihac, II, 151), pare mai puțin probabilă. – Der. isteție (var. istețime, înv., istețeală, isteciume), s. f. (iscusință, agerime); isteți, vb. (a deveni isteț).

ISTÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) Care manifestă agerime a minții și deșteptăciune. /<sl. istici

isteț a. 1. ingenios: isteț ca un proverb EM.; 2. fin, șiret. [Bulg. ISTEȚŬ].

istéț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (vsl. istĭcŭ, „făptaș, vinovat”; bg. istec, „reclamant”, cu înț. vsl. lĭstĭcŭ, bg. lŭstec, „viclean”). Deștept, priceput, sagace. Adv. În mod isteț.

istreț, ~eață a vz isteț


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ISTEȚ adj. 1. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, îndemînatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 2. ager, deștept, dibaci, inteligent, iscusit, îndemînatic. priceput, (pop.) mintos, (înv. și reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov) hîtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 3. ager, agil, iute, repede, sprinten, vioi, (reg.) zburatic. (~ în mișcări; mișcări ~.)

Intrare: isteț
isteț adjectiv
adjectiv (A18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular isteț istețul isteață isteața
plural isteți isteții istețe istețele
genitiv-dativ singular isteț istețului istețe isteței
plural isteți isteților istețe istețelor
vocativ singular
plural
istreț
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.

isteț istreț

  • 1. Ager (la minte).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ager deștept iscusit priceput 3 exemple
    exemple
    • Mă, fire-ai să fii! Ești isteț, nu știu de unde le mai scoți! SADOVEANU, P. M. 27.
      surse: DLRLC
    • De ce creștea copilul, d-aceea se făcea mai isteț și mai îndrăzneț. ISPIRESCU, L. 2.
      surse: DLRLC
    • Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, O. I 84.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Din dalb iatac de foișor Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț, Cu trupul nalt, cu părul creț, Cu pas ușor. COȘBUC, P. I 56.
        surse: DLRLC

etimologie: