INVIDIA, invidiez, vb. I. Tranz. A privi cu invidie pe cineva sau reușita, fericirea, calitățile altuia; a pizmui. Nu vrea să piardă favoarea, pentru care era invidiat, de a fi în fiecare zi în preajma ei. CAMIL PETRESCU, O. II 112. Oftează luni întregi că nu-și pot închiria casele și invidiază pe toți cei ce se mută. IBRĂILEANU, SP. CR. 242. ◊ Refl. reciproc. Îi vezi cum trec, cum se salută, cum se invidiază. C. PETRESCU, C. V. 164. ♦ A rîvni, a jindui, a dori ceva ce aparține altuia. Ceea ce invidiez eu la tine... este modestia. CARAGIALE, O. III 215. Curtezanii... invidiau pozițiunea și favorul în care îl videau. NEGRUZZI, S. I 107. – Pronunțat: -di-a.