19 definiții pentru intrigă indrică intrică


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÍNTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. Acțiune (ascunsă) care folosește mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schemă generală de fapte și de acțiuni care reprezintă subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.

ÍNTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. Acțiune (ascunsă) care folosește mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schemă generală de fapte și de acțiuni care reprezintă subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.

intrigă sf [At: (a. 1819) URICARIUL I, 127 / V: (pop) ~ică, indrică / Pl: ~igi / E: fr intrigue] 1 Acțiune ascunsă care urmărește învrăjbirea oamenilor pentru a trage foloase din confuzia și animozitățile create Si: (pop) uneltire. 2 (Pfm; îe) A face (sau a băga, a vârî ori a iscodi) ~ (sau ~igi) A încerca să realizeze un scop prin intrigi (1). 3 (Îvp; îe) A fi (cu cineva) la ~ică A fi vrăjmași de moarte. 4 Schemă generală de fapte și de acțiuni care reprezintă subiectul unor opere literare. 5 Incident din care izbucnește conflictul într-o operă literară. corectată

ÍNTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. (Adesea construit cu verbele «a face», «a băga», «a umbla cu» etc.) Uneltire, acțiune ascunsă dusă prin mijloace necinstite pentru realizarea unui scop sau a unei cauze nedrepte sau pentru zădărnicirea unui lucru; cabală (2). V. vrajbă, zîzanie. Umbla cu vorbe și cu intrigi proaste. SADOVEANU, B. 280. Nu te amesteca în intrigi. NEGRUZZI, S. I 249. 2. Totalitatea incidentelor care dezvoltă acțiunea unei piese de teatru sau a unei opere epice. Intriga se încurcă așa de rău, încît autorul nici nu îndrăznește s-o descurce de pe scenă, ci între culise. GHEREA, ST. CR. I 364. Aceste două opere ale lui Filimon nu sînt niște romanțuri, în cari să se desfășure peripețiile unei intrigi. GHICA, S. A. 80.

ÍNTRIGĂ s.f. 1. Uneltire (secretă) care folosește mijloace nepermise în vederea realizării sau a zădărnicirii unui lucru. ♦ Vrajbă, zâzanie. 2. Parte a subiectului care determină cursul acțiunii unei opere dramatice sau epice; incidentul din care izbucnește conflictul. [< fr. intrigue].

ÍNTRIGĂ s. f. 1. uneltire care folosește mijloace nepermise în vederea realizării sau a zădărnicirii unui lucru. ◊ vrajbă. 2. parte a subiectului care determină cursul acțiunii unei opere dramatice sau epice; incidentul din care izbucnește conflictul. (< fr. intrigue)

ÍNTRIGĂ ~gi f. 1) Acțiune reprobabilă, întreprinsă pe ascuns pentru a stârni vrajba sau a zădărnici ceva; uneltire. 2) Ansamblu de evenimente și conflicte principale care constituie subiectul unei lucrări artistice. /<fr. intrigue, germ. Intrige

intrigă f. 1. uneltiri ascunse pentru a face să reușească sau să cază o afacere; 2. incidente cari formează nodul unei piese de teatru.

*íntrigă f., pl. ĭ (ngr. intrigka, fr. intrigue, d. it. intrigo, subst. verbal d. intrigare, a intriga; sp. pg. intriga, intrigă. V. stric). Uneltirĭ ascunse ca să reușească orĭ să cadă o afacere. Incidentele care formează nodu uneĭ pĭese teatrale. – Maĭ bine -ígă. V. sforărie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

íntrigă s. f., g.-d. art. íntrigii; pl. íntrigi

íntrigă s. f., g.-d. art. íntrigii; pl. íntrigi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÍNTRIGĂ s. 1. mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și reg.) marghiolie, (Munt. și Olt.) școală, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) marafet, tehnă, tocmeală, umblet, zavistie, (fam.) tertip, (fig.) manevră, manoperă, urzeală, (fig. rar) mreajă, rețea, tramă, țesătură, (fam. fig.) mâncătorie, panglicărie, sforărie. (Umblă cu tot felul de ~i.) 2. v. complot. 3. v. acțiune.

INTRIGĂ s. 1. mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și reg.) marghiolie, (Munt. și Olt.) școală, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) marafet, tehnă, tocmeală, umblet, zavistie, (fam.) tertip, (fig.) manevră, manoperă, urzeală, (fig. rar) mreajă, rețea, tramă, țesătură, (fam. fig.) mîncătorie, panglicărie, sforărie. (Umblă cu tot felul de ~i.) 2. complot, conjurație, conspirație, mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și pop.) meșteșug, meșteșugire,(înv.) măiestrie, (fig.) lucrătură, urzeală. (O ~ de curte.) 3. acțiune, afabulație, fabulație, subiect, (livr.) tramă, (rar) fabulă, (fig.) țesătură. (~ unui roman.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

intrígă (íntrigi), s. f.1. Uneltire. – 2. Schemă care reprezintă subiectul unei opere literare. – Var. (pop.) intrică. Mr. intrigă. Fr. intrigue; var., prin intermediul ngr. ἴντριγϰα (Graur, BL, VI, 154), cf. bg. intriga.Der. intriga, vb. (a face intrigi); intrigant, s. f., din fr.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INTRIGĂ. Subst. Intrigă, uneltire, manevră (fig.), mașinații, cabală (fig.), urzeală (fig.), zavistie (înv.), sforărie (fam.), zîzanie. Complot, conspirație, conjurație (rar). Bisericuță (fig.), gașcă (peior.), clică. Denunțare, denunț, delațiune, pîră, pîrîciune (pop.), pîrîtură (înv.). Instigare, instigație, incitare (livr.), incitație (livr.), întărîtare, ațîțare (fig.), asmuțire (fig.), sumuțare (pop.). Dezbinare, discordie, disensiune, dezacord, neînțelegere, dihonie (reg.), ceartă, filonichie (înv.). Intrigant, cutră, uneltitor, sforar (fig.), fitilist (fam.), complice. Denunțător, delator, pîrîcios, pîrîtor, turnător (fam.). Complotist, complotaș (înv.), conjurat (rar). Adj. Intrigant, zavistios (înv.), zavistnic (înv.), zavistuitor (înv.), dezbinător (rar). Vb. A face (a băga) intrigi, a intriga (înv.), a zavistui (înv.), a trage sforile, a unelti, a urzi (fig.), a conspira, a țese (fig.), a băga discordie, a băga zîzanie, a băga (a vîrî) fitil (fitiluri) (fam.), a băga ac în miere; a agita spiritele, a incita (livr.), a monta (fig.), a ațîța (fig.), a sumuța (pop.), a asmuți (fig.), a dezbina. A denunța, a turna (fig.), a pîrî. V. ceartă, defăimare, dezacord, invidie, provocare, răzvrătire.

INTRIGĂ (< fr. intrigue, uneltire, intrigă) Motivul ce dezlănțuie conflictele sau stările sufletești ale personajelor într-o operă literară, epică sau dramatică, în versuri sau în proză. Narațiune a unor evenimente, accentul căzînd însă pe cauzalitate, cum o definește E.M. Forster în Aspecte ale romanului. Alcătuită din mai multe elemente, numite episoade sau incidente, intriga organizează evenimentele din care rezultă o anumită structură a operei literare. Începutului intrigii, cînd se ivesc primele ciocniri între personaje, i se mai spune și nodul acțiunii. Hotărîrea lui Cațavencu de a fi ales deputat, șantajînd pe Trahanache, Tipătescu și Zoe, prin publicarea compromițătoarei scrisori, stă la baza intrigii comediei lui I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută. În Iliada lui Homer, intriga o constituie mînia lui Ahile împotriva lui Agamemnon care, în schimbul lui Hriseis, fiica lui Hrises, preotul zeului Apollon, îi luase pe cea mai frumoasă sclavă a sa, Briseis. Intriga se prezintă ca o înlănțuire, prin înnodare și deznodare de fapte și acțiuni, care presupun un conflict și din care rezultă structura operei literare. Într-o operă dramatică, ea poate lua naștere din jocul pasiunilor sau din întîmplări fortuite, ca în comediile de intrigă (D-ale Carnavalului de I.L. Caragiale; Vicleniile lui Scapin de Molière). În teatrul antic și în cel clasic francez, intriga este, de cele mai multe ori, simplă. Pentru tragedienii greci, care urmăreau efecte de ordin moral, nu era nevoie de o intrigă prea complicată. Dimpotrivă, scopul tragediei clasice fiind sugerarea impresiei de forță și măreție, cu cît intriga era mai simplă, cu atît era mai potrivită să stârnească această impresie. De aceea, desfășurarea momentelor se petrece într-un mod liniștit, linear, fără situații capricioase și surprinzătoare. În teatrul spaniol (Lope de Vega, Calderon de la Barca) și în dramaturgia modernă franceză (Beaumarchais, Scribe, Sardou etc.), intriga apare mult complicată, ea rezultînd dintr-o îmbinare intenționată a situațiilor și din combinații ingenioase. În dramaturgia modernă, țesătura intrigii apare ca o veritabilă virtuozitate, ceea ce dă pieselor de teatru o anumită strălucire și vervă (O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale; Suflete tari de Camil Petrescu; Mielul turbat de Aurel Baranga etc.).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

INTRIGĂ iudalâc, îmbârligătură, lucrătură, panglicărie, strâmbă, șulfărie.

Intrare: intrigă
substantiv feminin (F47)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intrigă
  • intriga
plural
  • intrigi
  • intrigile
genitiv-dativ singular
  • intrigi
  • intrigii
plural
  • intrigi
  • intrigilor
vocativ singular
plural
indrică
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
intrică
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

intrigă indrică intrică

  • 1. Acțiune (ascunsă) care folosește mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; cabală (2.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cabală uneltire 2 exemple
    exemple
    • Umbla cu vorbe și cu intrigi proaste. SADOVEANU, B. 280.
      surse: DLRLC
    • Nu te amesteca în intrigi. NEGRUZZI, S. I 249.
      surse: DLRLC
  • 2. Schemă generală de fapte și de acțiuni care reprezintă subiectul unor opere literare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Intriga se încurcă așa de rău, încît autorul nici nu îndrăznește s-o descurce de pe scenă, ci între culise. GHEREA, ST. CR. I 364.
      surse: DLRLC
    • Aceste două opere ale lui Filimon nu sînt niște romanțuri, în cari să se desfășure peripețiile unei intrigi. GHICA, S. A. 80.
      surse: DLRLC

etimologie: