16 definiții pentru incompetență incompetință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

incompetență sf [At: DA / V: (înv) ~tin~ / Pl: ~țe / E: fr incompétence] Lipsă de competență.

INCOMPETÉNȚĂ, incompetențe, s. f. Lipsă de competență. [Var.: incompetínță s. f.] – Din fr. incompétence.

INCOMPETÉNȚĂ, incompetențe, s. f. Lipsă de competență. [Var.: incompetínță s. f.] – Din fr. incompétence.

INCOMPETÉNȚĂ, incompetențe, s. f. Lipsă de pregătire pentru a judeca sau a decide asupra unui lucru. ♦ (Jur.) Lipsă de putere legală pentru a îndeplini o anumită atribuție. – Variantă: incompetínță s. f.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

incompeténță s. f., g.-d. art. incompeténței; pl. incompeténțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INCOMPETÉNȚĂ s. v. incapacitate.[1]

  1. Var. incompetință (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

Incompetență ≠ competență[1]

  1. Var. incompetință (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

INCOMPETÉNȚĂ s.f. Lipsă de competență. ♦ (Jur.) Lipsa puterii legale de a îndeplini o anumită atribuție. [Var. incompetință s.f. / cf. fr. incompétence, it. incompetenza].

INCOMPETÉNȚĂ s. f. lipsă de competență. (< fr. incompétence)

INCOMPETÉNȚĂ f. Stare de incompetent; lipsă de cunoștințe sau de practică într-un anumit domeniu; ignoranță; neștiință. [G.-D. incompetenței] /<fr. incompétence[1]

  1. Var. incompetință (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

incompetență f. 1. lipsă de competență judiciară: incompetența unui tribunal; 2. lipsa cunoștințelor cerute spre a decide: incompetența literară sau științifică.

*incompeténță f., pl. e (d. incompetent; fr. -ence). Lipsă de competență judiciară: incompetența unuĭ tribunal. Insuficiență științifică: incompetența unuĭ critic.

incompetință sf vz incompetență

INCOMPETÍNȚĂ s. f. v. incompetență.

INCOMPETÍNȚĂ s. f. v. incompetență.

INCOMPETÍNȚĂ s. f. v. incompetență.

INCOMPETÍNȚĂ s.f. v. incompetență.

incompeténță s. f. competență[1]

  1. Var. incompetință (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

INCOMPETENȚĂ s. incapacitate, necompetență, nepregătire, nepricepere, (fig.) slăbiciune. (~ unui profesor.)

Intrare: incompetență
incompetență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • incompetență
  • incompetența
plural
  • incompetențe
  • incompetențele
genitiv-dativ singular
  • incompetențe
  • incompetenței
plural
  • incompetențe
  • incompetențelor
vocativ singular
plural
incompetință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • incompetință
  • incompetința
plural
  • incompetințe
  • incompetințele
genitiv-dativ singular
  • incompetințe
  • incompetinței
plural
  • incompetințe
  • incompetințelor
vocativ singular
plural

incompetență incompetință

etimologie: