IDIOȚIE, (2) idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie.

idioție sf [At: CARAGIALE, T. II, 195 / P: i-di-o~ / Pl: ~ii / E: idiot + -ie] 1 Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea vorbirii și a deprinderilor elementare și prin rămânerea la nivelul intelectual al unui copil de doi ani Si: cretinism, idioțenie (2). 2 Idioțenie (1).

IDIOȚIE, idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie.

IDIOȚIE, idioții, s. f. Debilitate mintală din naștere, care se caracterizează prin absența aproape totală a funcțiunilor psihice. ♦ (Familiar) Faptă sau vorbă prostească; prostie, neghiobie, idioțenie; scriere proastă, fără valoare. Tot timpul am citit un roman polițist, o idioție complicată. SADOVEANU, A. L. 25. - Pronunțat: -di-o-.

IDIOȚIE s.f. Starea celui idiot; tîmpenie. ♦ (Fam.) Neghiobie, prostie. [Gen. -iei. / cf. fr. idiotie].

IDIOȚIE s. f. debilitate mintală congenitală maximă. ◊ (fam.) neghiobie, prostie, tâmpenie. (< fr. idiotie)

IDIOȚIE ~i f. Stare patologică constând în debilitate mintală maximă, provocată de dezvoltarea insuficientă a glandei tiroide și a creierului; cretinism; imbecilitate. [G.-D. idioției] /<fr. idiotie

idioție f. stare de idiot, stupiditate.

*idioțíe f. (d. idiot; fr. idiotie). Stupiditate, prostie (datorită unor defecte cerebrale în general ereditare). Faptă de idiot: ce’nseamnă idioția asta? – Fals -țénie.

idioție (debilitate mintală) (desp. -di-o-) s. f., art. idioția, g.-d. art. idioției; (nerozii) pl. idioții, art. idioțiile (desp. -ți-i-)

idioție (debilitate mintală) (-di-o-) s. f., art. idioția, g.-d. art. idioției; (nerozii) pl. idioții, art. idioțiile

idioție s. f. (sil. -di-o-), art. idioția, g.-d. art. idioției; pl. idioții, art. idioțiile

IDIOȚIE s. 1. (MED.) cretinism, idioțenie, imbecilitate, tâmpeală, tâmpenie, (rar) tâmpie, tâmpime. 2. v. prostie.

IDIOȚIE s. 1. (MED.) cretinism, idioțenie, imbecilitate, tîmpeală, tîmpenie, (rar) tîmpie, tîmpime. 2. dobitocie, idioțenie, imbecilitate, inepție, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tîmpenie, (înv.) prostăticie. (A spus o mare ~.)