15 definiții pentru gonaci

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GONACI, gonaci, s. m. 1. (Pop.) Hăitaș2. 2. (Rar) Cal sprinten, care fuge repede. 3. Călăreț ușor înarmat în vechea armată, care de obicei îndeplinea misiuni de cercetare. – Goni + suf. -aci. Cf. bg. gonač.

GONACI, gonaci, s. m. 1. (Pop.) Hăitaș2. 2. (Rar) Cal sprinten, care fuge repede. 3. Călăreț ușor înarmat în vechea armată, care de obicei îndeplinea misiuni de cercetare. – Goni + suf. -aci. Cf. bg. gonač.

gonaci [At: VARLAAM, C. 374 / Pl: ~ / E: goni + -aci[1]] 1 sm (Rar) Persoană care gonește pe cineva Si: (reg) gonaș (1). 2 sm (Rar) Persoană care fugărește (sau urmărește) pe cineva Si: (reg) gonaș (2). 3-4 sm, am (Înv) (Călăreț în vechea armată) ușor înarmat, care de obicei îndeplinea misiuni de cercetare Si: (reg) gonaș (3) 5 sm (Pop) Hăitaș (1). 6 sm (Îvr) Persecutor. 7 sm (Rar) Cal sprinten. 8 sm (Ent; Buc) Fugău (Hydrometra paludum).

  1. În original: + -aciu LauraGellner

GONACI, gonaci, s. m. 1. Persoană angajată să stîrnească vînatul și să-l gonească spre pușcași; hăitaș, bătăiaș. Am auzit îndată... răsunînd văile de țipetele gonacilor. BOLINTINEANU, O. 330. Iepurile fricos și vulpea vicleană se silesc a-și minți gonacii. ODOBESCU, S. III 41. 2. Cal sprinten și bun de fugă. Chemau pe unul din feciori... și-i dăruiau năframa, inelul, paloșul, buzduganul, stema și gonaciul. DELAVRANCEA, S. 80. 3. (Învechit) Călăreț ușor înarmat, întrebuințat mai ales ca cercetaș. Aprodul gonaci se opri. ODOBESCU, S. I 165.

GONACI ~ m. 1) Persoană care stârnește și gonește vânatul; hăitaș. 2) rar Cal care fuge iute. 3) (în vechea armată) Călăreț înarmat care îndeplinea misiuni de cercetare. /a goni + suf. ~aci

gonácĭ, -e adj. Care gonește, urmărește, fugărește: cine gonacĭ, om gonacĭ (călare). S. m. Taur tînăr, gonitor. Cal, cursier. Vechĭ. Cercetător, explorator (călare) al terenuluĭ de bătălie. Persecutor. – Gonáș (vechĭ), urmăritor (călare).

gonaciu m. 1. cel ce pune pe goană: aprodul gonaciu OD.; 2. fig. fugar (cal).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

gonaci s. m., pl. gonaci, art. gonacii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

GONACI s. bătăiaș, gonaș, mînător, hăitaș, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vînătoare.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

gonaci2, gonace, gonaci, -ce, adj. s.m. f. (pop.) 1. care gonește, aleargă, pune pe fugă. 2. (taur) gonitor. 3. (înv.) explorator, cercetător. 4. persecutor.

Intrare: gonaci
substantiv masculin (M73)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gonaci
  • gonaciul
  • gonaciu‑
plural
  • gonaci
  • gonacii
genitiv-dativ singular
  • gonaci
  • gonaciului
plural
  • gonaci
  • gonacilor
vocativ singular
  • gonaciule
  • gonace
plural
  • gonacilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

gonaci, gonacisubstantiv masculin

  • 1. popular Hăitaș (1.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Am auzit îndată... răsunînd văile de țipetele gonacilor. BOLINTINEANU, O. 330. DLRLC
    • format_quote Iepurile fricos și vulpea vicleană se silesc a-și minți gonacii. ODOBESCU, S. III 41. DLRLC
  • 2. rar Cal sprinten, care fuge repede. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Chemau pe unul din feciori... și-i dăruiau năframa, inelul, paloșul, buzduganul, stema și gonaciul. DELAVRANCEA, S. 80. DLRLC
  • 3. Călăreț ușor înarmat în vechea armată, care de obicei îndeplinea misiuni de cercetare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aprodul gonaci se opri. ODOBESCU, S. I 165. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.