GONACI, gonaci, s. m. 1. Persoană angajată să stîrnească vînatul și să-l gonească spre pușcași; hăitaș, bătăiaș. Am auzit îndată... răsunînd văile de țipetele gonacilor. BOLINTINEANU, O. 330. Iepurile fricos și vulpea vicleană se silesc a-și minți gonacii. ODOBESCU, S. III 41. 2. Cal sprinten și bun de fugă. Chemau pe unul din feciori... și-i dăruiau năframa, inelul, paloșul, buzduganul, stema și gonaciul. DELAVRANCEA, S. 80. 3. (Învechit) Călăreț ușor înarmat, întrebuințat mai ales ca cercetaș. Aprodul gonaci se opri. ODOBESCU, S. I 165.