11 definiții pentru fronton


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fronton sn [At: ODOBESCU, S. I, 391 / Pl: ~oane / E: fr fronton] (Aht) 1 Element de formă triunghiulară, mărginit de o cornișă, care încoronează fațada unui edificiu. 2 Element alcătuit dintr-o cornișă curbă sau frântă, care se găsește deasupra intrării unui edificiu, deasupra unei uși etc.

FRONTÓN, frontoane, s. n. 1. Element de formă triunghiulară, mărginit de o cornișă, care încoronează fațada unui edificiu. 2. Element de arhitectură, alcătuit dintr-o cornișă curbă sau frântă, care se găsește deasupra intrării unui edificiu, deasupra unei uși etc. – Din fr. fronton.

FRONTÓN, frontoane, s. n. 1. Element de formă triunghiulară, mărginit de o cornișă, care încoronează fațada unui edificiu. 2. Element de arhitectură, alcătuit dintr-o cornișă curbă sau frântă, care se găsește deasupra intrării unui edificiu, deasupra unei uși etc. – Din fr. fronton.

FRONTÓN, frontoane, s. n. Element de arhitectură, alcătuit de obicei dintr-o cornișă curbă sau frîntă, care se găsește deasupra intrării unui edificiu, deasupra unei uși etc. Două uși în dreapta... masive, cu frontoane bogat sculptate... duc spre apartamente. CAMIL PETRESCU, T. II 173. Magia razelor căzute din soare se aprindea cînd pe un fronton de templu, cînd pe un creștet de statuie. ANGHEL-IOSIF, C. L. 6. Frumoasa stelă cu doi lei culcați pe frontonul ei. ODOBESCU, S. II 416.

FRONTÓN s.n. Element arhitectonic format dintr-o cornișă de formă curbă sau triunghiulară, situat deasupra intrării unui edificiu. [Pl. -oane. / < fr. fronton].

FRONTÓN s. n. 1. element arhitectonic format dintr-o cornișă de formă curbă sau triunghiulară, deasupra intrării principale a unui edificiu. 2. element arhitectural decorativ deasupra unei porți ieșinde a construcției, a ușilor, ferestrelor etc. (< fr. fronton)

FRONTÓN ~oáne n. Element arhitectonic situat deasupra intrării unei clădiri sau între cele două pante ale acoperișului. /<fr. fronton

fronton n. ornament de arhitectură, obișnuit triunghiular, ce se pune d’asupra porților unei clădiri.

*frontón n., pl. oane (fr. fronton, d. it. frontone, fronton; lat. frónto, -ónis, om cu fruntea mare). Arh. Ornament triangular saŭ demĭ-circular deasupra intrăriĭ principale a unuĭ edificiŭ. V. fruntar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

frontón s. n., pl. frontoáne

frontón s. n., pl. frontoáne

Intrare: fronton
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fronton
  • frontonul
  • frontonu‑
plural
  • frontoane
  • frontoanele
genitiv-dativ singular
  • fronton
  • frontonului
plural
  • frontoane
  • frontoanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fronton

  • 1. Element de formă triunghiulară, mărginit de o cornișă, care încoronează fațada unui edificiu.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX
  • 2. Element de arhitectură, alcătuit dintr-o cornișă curbă sau frântă, care se găsește deasupra intrării unui edificiu, deasupra unei uși etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Două uși în dreapta... masive, cu frontoane bogat sculptate... duc spre apartamente. CAMIL PETRESCU, T. II 173.
      surse: DLRLC
    • Magia razelor căzute din soare se aprindea cînd pe un fronton de templu, cînd pe un creștet de statuie. ANGHEL-IOSIF, C. L. 6.
      surse: DLRLC
    • Frumoasa stelă cu doi lei culcați pe frontonul ei. ODOBESCU, S. II 416.
      surse: DLRLC

etimologie: