filotim, ~ă [At: ALECSANDRI, T. 1354 / A și: ~tim / Pl: ~i, ~e / E: ngr φίλότιμος] (Înv) 1 a (D. oameni) Generos. 2 a (D. oameni) Galanton. 3 sn Filodormă.

FILÓTIM, -Ă, filotimi, -e, adj. (Învechit) Generos, darnic; galantom. Ce bărbat falnic... și ce bunătate, ce filotim cu femeile cumsecade. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 28. ♦ (Substantivat, n.) Dar prin care cineva vrea să se arate generos. Posesorul este ținut a-mi număra mie cîte 600 de galbini pe an, drept filotim. ALECSANDRI, T. 1354.

FILÓTIM² ~ă ( ~i, ~e) înv. (despre persoane) Care este generos; amator de a face daruri; darnic. /<ngr. filótimos

filotim a. ambițios: om cinstit și filotim CAR. ║ n. îndemnizare (termen juridic ieșit din uz): posesorul moșiei este dator a-mi număra 660 galbeni drept filotim AL. [Gr. mod.].

*filótim, -ă adj. (ngr. filótimos). Fam. Amabil, generos. Adv. În mod amabil, generos. S. n., pl. e. Despăgubire p. cedarea unuĭ comerciŭ, unuĭ contract.

filótim¹ (înv.) adj. m., pl. filótimi; f. filótimă, pl. filótime

filótim adj. m., pl. filótimi; f. sg. filótimă, pl. filótime

filotim.

FILOTÍM adj. v. culant, darnic, generos, mărinimos.

filotim adj. v. CULANT. DARNIC. GENEROS. MĂRINIMOS.

filótim (-mi), adj. – Generos, darnic, galanton. – Mr. filotim. Ngr. φιλότιμος (DAR; Gáldi 191). Sec. XVIII. – Der. filotim, s. n. (dar; filodormă), sec. XIX, înv.; filotimie, s. f. (generozitate, blîndețe), din ngr. φιλοτιμία; filotimisi, vb. refl. (a da dovadă de generozitate, a se purta cu galanterie), din ngr. φιλοτιμέω, aorist φιλοτίμησα (Graur, BL, IV, 79).