19 definiții pentru factor

FÁCTOR, factori, s. m. I. 1. Element, condiție, împrejurare care determină apariția unui proces, a unei acțiuni, a unui fenomen. 2. (Mat.) Fiecare dintre elementele unui produs. ◊ Factor prim = fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un număr dat. Factor comun = număr prin care se divide oricare dintre termenii unei sume de numere. 3. Mărime a cărei valoare intră prin multiplicare într-o relație care caracterizează un sistem fizico-chimic sau tehnic. 4. Mărime caracteristică pentru un sistem tehnic, un material etc., stabilită prin raportul a două mărimi diferite. II. Funcționar al poștei care duce corespondența la destinație; poștaș. [Acc. și: (II) factór] – Din fr. facteur, lat. factor.

FÁCTOR, factori, s. m. I. 1. Element, condiție, împrejurare care determină apariția unui proces, a unei acțiuni, a unui fenomen. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unei înmulțiri. ◊ Factor prim = fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un număr dat. Factor comun = număr care împarte exact oricare dintre termenii unei sume neefectuate. 3. Mărime a cărei valoare intră prin multiplicare într-o relație care caracterizează un sistem fizico-chimic. 4. Mărime caracteristică pentru un sistem tehnic, un material etc., stabilită prin raportul altor două mărimi diferite. II. Funcționar al poștei care duce corespondență la destinație; poștaș. [Acc. și: (II) factór] – Din fr. facteur, lat. factor.

FÁCTOR1, factori, s. m. 1. Cauză, forță motrice, motorul unui proces sau una din condițiile principale ale producerii lui. Industrializarea socialistă este factorul principal în transformarea socialistă a agriculturii. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 7-8, 86. 2. (Mat.) Fiecare din cantitățile care, înmulțite între ele, dau un produs. ◊ Factor prim = fiecare din numerele prime la care se împarte exact un număr dat. Descompunerea unui număr în factori primi v. descompunere. Factor comun v. c o m u n.

FÁCTOR2, factori, s. m. (Uneori determinat prin «poștal») Funcționar al poștei care duce corespondența la destinație. De obicei nu se mișcă de la fereastră pînă ce nu sosește factorul. C. PETRESCU, A. 459. Petrachi Hulubi, factorul, pornise la împărțirea corespondenței in oraș. BART, E. 20. Clipele cele mai fericite erau sosirea factorului și aceea cînd, pe seară, treceau singure strada la cutia de peste drum, să puie acolo cu mina lor răspunsul. BASSARABESCU, V. 21. – Accentuat și: factór.

fáctor s. m., pl. fáctori

fáctor s. m., pl. fáctori

FÁCTOR s. I. 1. condiție. (~ de mediu.) 2. v. agent. II. v. poștaș.

FÁCTOR1 s.m. 1. Ceea ce determină, face să ia naștere un proces, o acțiune. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unui produs. [< fr. facteur, cf. lat. factor].

FÁCTOR2 s.m. Funcționar, agent poștal care distribuie corespondența la adresă. [< fr. facteur].

FÁCTOR s. m. 1. condiție, element, împrejurare care poate determina, influența sau explica un proces, un fenomen, o acțiune etc. ♦ ~ de producție = componentă a ansamblului de elemente care iau parte la producerea bunurilor materiale. 2. (mat.) fiecare dintre termenii unui produs. ♦ ~ prim = fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un număr dat; ~ comun = număr sau polinom prin care se divide oricare dintre termenii unei sume. 3. mărime pentru un sistem tehnic, un material etc., reprezentând raportul a două mărimi de natură diferită. 4. coeficient; poștaș. 5. funcționar, agent poștal care distribuie corespondența. (< fr. facteur, lat. factor)

FÁCTOR ~i m. 1) Condiție esențială care determină apariția unui proces sau fenomen; element care contribuie la producerea unui fenomen sau proces. 2) mat. Element constitutiv al unui produs; termen al unei înmulțiri. ◊ ~ prim fiecare dintre numerele prime la care se împarte exact un număr dat. ~ comun număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. 3) fiz. Raport dintre două valori ale aceleiași mărimi. ~ de presiune. /<fr. fracteur, lat. factor, ~oris

FACTÓR ~i m.: ~ poștal lucrător la un oficiu poștal care duce și distribuie corespondența și publicațiile periodice destinatarilor; poștaș. /<fr. facteur, lat. factor, ~oris

factor m. 1. amploiat care duce obiectele transportate la destinațiunea lor; factor la drumul de fier; 2. Arit. fiecare din cantitățile cari se multiplică între ele spre a forma un produs; 3. fig. fiecare din elementele cari concură la un rezultat.

*fáctor m. (rus. germ. faktor, fr. facteur, d. lat. fáctor, -óris, făcător. Cp. cu doctor). Împărțitor de scrisorĭ și telegrame, curier postal [!] ș. a. Mat. Fie-care din numerele care concură să formeze un product: factor comun. Fig. Fie-care din elementele care concură la un rezultat: factoriĭ politicĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FÁCTOR s. I. condiție. (~ de mediu.) II. poștar, poștaș, poștă, (rar) curiér, (reg.) poștálăș, poștalắu, (prin Mold.) plicár, (înv.) împărțitór. (A venit ~ cu o recomandată.)

fáctor de risc sint.s. 1992 Element care poate reprezenta un risc v. aterogeneză

FACTOR DE SARCINĂ raport care indică de câte ori solicitarea în timpul unei evoluții este mai mare decât în zbor normal, suprasolicitarea excesivă putând duce la moartea pilotului. În calculi nu se iau factori de sarcină mai mari de 12.

FÁCTOR s. m. (< fr. facteur, lat. factor): condiție, element, împrejurare care poate influența, determina sau explica, la un moment dat, un fenomen de ordin lingvistic. ◊ ~ intralingvístic: f. de natură lingvistică, situat în interiorul limbii. ◊ ~ extralingvístic: f. de altă natură decât de ordin lingvistic, din afara limbii. ◊ ~ intragramaticál: f. de natură gramaticală, situat în interiorul gramaticii. ◊ ~ extragramaticál: f. de altă natură decât de ordin gramatical, din afara gramaticii.

Intrare: factor
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular factor factorul
plural factori factorii
genitiv-dativ singular factor factorului
plural factori factorilor
vocativ singular
plural