12 definiții pentru fărâmă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime.

FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime.

fărâ sf [At: TETRAEV. 227 / V: fărmă, fărâm sn / Pl: ~me, (rar) ~mi / E: ns cf alb thërrime] 1 Fiecare dintre bucățile mici rămase în urma spargerii, zdrobirii unui obiect sau material. 2 (Pex) Bucată foarte mică. 3 (Lpl) Resturi (de mâncare). 4 (Îe) A (se) face (mici sau mii și) ~me A (se) sfărâmă. 5 (Fig; în legătură cu abstracte) Puțin.

fărâmă s.f. 1 Fiecare dintre bucățile mici rămase în urma spargerii, sfărâmării unui obiect sau a unui material. ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma complet. 2 Ext. Bucată foarte mică. 3 (la pl.) Resturi de mâncare. • pl. -e. / cuv. autoh.; cf. alb. thërrime.

FĂRÂMĂ ~e f. 1) Bucată mică rămasă dintr-un întreg (după ce s-a sfarâmat, s-a rupt etc.). 2) fig. Parte minimală din ceva; strop; dram; picătură; pic. O ~ de nădejde. /cf. alb. thërrime

FĂRÎ́MĂ, fărîme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a spart, s-a rupt, s-a frînt etc.); firimitură. Fărîmă de pîine.Fig. Cum ar fi vrut minerii din Sasca și Donau... Să strîngă-n suflet, calde, fărîmele de soare. VINTILĂ, O. 25. [Papagalul] își umbrea din nou fărîma de aur din ochi... și recădea în somnolența și melancolia lui de exilat. ANGHEL, PR. 43. ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii și) fărîme = a (se) fărîma, a (se) zdrobi, a (se) nimici. Carul s-a stricat... Și mici fărîme s-a făcut. SEVASTOS, N. 211. Cînd au socotit zmeii că l-au buchisat cum se cade și că l-au făcut fărîme, au intrat în casă bucuroși. SBIERA, P. 183. Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu. ISPIRESCU, L. 131. Am o cățea cu dinții de oțel și, de i-oi da drumul, te face mii și fărîme! CREANGĂ, P. 90.

fărămă f. 1. bucățică foarte mică: o fărămă de pâine; 2. părticele râmase din ceva spart: fărăme de oală; 3. fig. parte foarte mică: o fărămă de speranță. [Cf. lat. FRAGMEN].

fărî́mă f., pl. e (d. fărîm). Bucățică foarte mică: dă-mĭ o fărîmă de pîne. Fig. A avea o fărîmă de speranță. – Maĭ rar sf-. La Cost. (1, 285) fărímă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fărấmă s. f., g.-d. art. fărấmei; pl. fărấme

fărâmă s.f., g.-d. art. fărâmei; pl. fărâme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FĂRÂMĂ s. 1. v. bucățică. 2. v. firimitură. 3. v. pic.

FĂRÎ s. 1. bucățică, pic, (reg.) bucăcioară, bucățea, zdreală, (prin Transilv.) mangotă, mangură, (Olt.) scramură, (Olt. și sudul Transilv.) smicăraie, (Ban.) smicurătură. (Mănîncă o ~ de pîine.) 2. firimitură, (reg.) fărîmătură, sfărîmă. (A adunat ~ele de pîine de pe masă.) 3. fir. pic, picătură, pișcătură, strop, (reg.) piculete, strelice, țîră, (Mold. și Munt.) sleamă, (fig.) scînteie. (Nici o ~ de...)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

fărấmă, fărâme, (fărâmătură), s.f. – Bucată, rămășiță, miez (de pâine). ♦ (onom.) Farâmă, Fârâmă, Făramă, Farama, Fărâmă, Faramă, Fărâma, Fărăma, Farâma, nume de familie (45 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. alb. thërrime (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Reichenkron), cf. alb. thërrime, din i.-e. *kér- „a vătăma; a se sparge, a se sfărâma” (Russu, 1970).

Intrare: fărâmă
fărâmă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fărâ
  • fărâma
plural
  • fărâme
  • fărâmele
genitiv-dativ singular
  • fărâme
  • fărâmei
plural
  • fărâme
  • fărâmelor
vocativ singular
plural

fărâmă

  • 1. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: firimitură diminutive: fărâmiță 3 exemple
    exemple
    • Fărâmă de pâine.
      surse: DLRLC
    • figurat Cum ar fi vrut minerii din Sasca și Donau... Să strîngă-n suflet, calde, fărîmele de soare. VINTILĂ, O. 25.
      surse: DLRLC
    • figurat [Papagalul] își umbrea din nou fărîma de aur din ochi... și recădea în somnolența și melancolia lui de exilat. ANGHEL, PR. 43.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fărâma nimici sfărâma zdrobi 4 exemple
      exemple
      • Carul s-a stricat... Și mici fărîme s-a făcut. SEVASTOS, N. 211.
        surse: DLRLC
      • Cînd au socotit zmeii că l-au buchisat cum se cade și că l-au făcut fărîme, au intrat în casă bucuroși. SBIERA, P. 183.
        surse: DLRLC
      • Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu. ISPIRESCU, L. 131.
        surse: DLRLC
      • Am o cățea cu dinții de oțel și, de i-oi da drumul, te face mii și fărîme! CREANGĂ, P. 90.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat Parte minimală din ceva.
      exemple
      • O fărâmă de nădejde.
        surse: NODEX

etimologie: