12 definiții pentru expectativă espectativă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EXPECTATÍVĂ, expectative, s. f. Așteptare bazată pe anumite drepturi, promisiuni, probabilități sau calcule; neintervenție în anumite chestiuni sau situații și așteptarea unui moment potrivit; expectație. – Din fr. expectative.

EXPECTATÍVĂ, expectative, s. f. Așteptare bazată pe anumite drepturi, promisiuni, probabilități sau calcule; neintervenție în anumite chestiuni sau situații și așteptarea unui moment potrivit; expectație. – Din fr. expectative.

expectati sf [At: GM (1854), 3262/70 / V: (înv) esp~ / Pl: ~ve / E: fr expectative] 1 Așteptare a unui lucru (întrevăzut ca posibil prin calcule sau promisiuni) sau a unui moment (favorabil pentru acțiune) Si: (înv) expectanță (1); (rar) expectație (1). 2 Neintervenție într-o situație care se poate soluționa de la sine Si: (înv) expectanță (2); (rar) expectație (2). 3 (Înv) Drept de candidatură la un post care urmează să devină vacant Si: (rar) expectație (3).

EXPECTATÍVĂ s. f. Așteptare bazată pe anumite drepturi, promisiuni, probabilități sau calcule; neintervenție în anumite chestiuni sau situații în așteptarea unui moment potrivit. În aparență, politica Franciei în Principate era o politică cu totul de expectativă. GHICA, S. 176. ◊ Expr. A fi (sau a sta) în expectativă = a fi (sau a sta) în așteptare, pentru a interveni la momentul oportun.

EXPECTATÍVĂ s.f. Așteptare, speranță întemeiată pe anumite drepturi, probabilități sau promisiuni; expectație. [Var. espectativă s.f. / < fr. expectative, cf. lat. expectare – a aștepta].

EXPECTATÍVĂ s. f. așteptare, speranță întemeiată pe anumite drepturi, promisiuni sau probabilități; expectație. (< fr. expectative)

EXPECTATÍVĂ ~e f. Așteptare a unui moment potrivit (bazată pe anumite calcule, promisiuni etc.) pentru a interveni într-o situație, într-o chestiune. [G.-D. expectativei] /<fr. expectative

expectativă f. așteptare întemeiată pe promisiuni sau probabilități: a rămânea în expectativă.

*expectatívă f., pl. e (fem. d. expectativ; fr. -ive). Așteptare bazată pe promisiunĭ orĭ probabilitățĭ: a sta în expectativă.

ESPECTATÍVĂ s.f. v. expectativă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

expectatívă s. f., g.-d. art. expectatívei; pl. expectatíve

expectatívă s. f., g.-d. art. expectatívei; pl. expectatíve

Intrare: expectativă
expectativă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • expectati
  • expectativa
plural
  • expectative
  • expectativele
genitiv-dativ singular
  • expectative
  • expectativei
plural
  • expectative
  • expectativelor
vocativ singular
plural
espectativă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • espectati
  • espectativa
plural
  • espectative
  • espectativele
genitiv-dativ singular
  • espectative
  • espectativei
plural
  • espectative
  • espectativelor
vocativ singular
plural

expectativă espectativă

  • 1. Așteptare bazată pe anumite drepturi, promisiuni, probabilități sau calcule; neintervenție în anumite chestiuni sau situații și așteptarea unui moment potrivit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: expectație attach_file un exemplu
    exemple
    • În aparență, politica Franciei în Principate era o politică cu totul de expectativă. GHICA, S. 176.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A fi (sau a sta) în expectativă = a fi (sau a sta) în așteptare, pentru a interveni la momentul oportun.
      surse: DLRLC

etimologie: