15 definiții pentru exclamare echiamare esclamare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

exclamare sf [At: ROM. LIT. 82/38 / V: (înv) echia~, (înv) esc~ / P: ex-cla~ / Pl: ~mări / E: exclama] 1 Rostire a cuvintelor pe un ton ridicat (și prelungit) ca urmare a unei stări afective puternice Si: exclamație. 2 Exclamație (2). 3 (Îs) Semnul ~mării Semn de punctuație (1) care se pune după o interjecție, un vocativ, propoziție exclamativă sau imperativă, cu scopul de a marca intonația Si: semn de exclamație (3), semnul mirării.

EXCLAMÁRE, exclamări, s. f. Acțiunea de a exclama și rezultatul ei; exclamație. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație, întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. – V. exclama.

EXCLAMÁRE, exclamări, s. f. Acțiunea de a exclama și rezultatul ei; exclamație. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație, întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. – V. exclama.

EXCLAMÁRE, exclamări, s. f. Acțiunea de a exclama și rezultatul ei; exclamație. În gară e forfoteală de nedescris. Se aud țipete, exclamări desperate, îmbrățișări, plînset de femei și de copii. SAHIA, N. 47. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă.

EXCLAMÁRE s.f. Exclamație. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație (!) întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. [Var. esclamare s.f. / < exclama].

EXCLAMÁRE s. f. acțiunea de a exclama; exclamație. ♦ semnul ~ării = semn de punctuație (!) după o interjecție, un vocativ sau o propoziție exclamativă ori imperativă. (< exclama)

EXCLAMÁRE ~ări f. v. A EXCLAMA.Semnul ~ării semn de punctuație folosit după interjecții, după propoziții exclamative și imperative sau după vocativ. /v. a exclama

ESCLAMÁRE s.f. v. exclamare.

*exclamațiúne f. (lat. exclamátio, -ónis). Acțiunea de a exclama. Strigăt de bucurie, durere ș. a. Ret. O figură pin care exclamĭ, ca: O timpuri! O moravuri! (V. retorică). Semn de exclamațiune, semnu grafic care arată strigarea, compus dintr’un accent și un punct (!). – Și -áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

exclamáre s. f., g.-d. art. exclamắrii; pl. exclamắri

exclamáre s. f. → clamare


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EXCLAMÁRE s. v. exclamație.

EXCLAMARE s. exclamație, strigăt, (rar) strigare. (~ de aprobare, de protest.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

EXCLAMÁRE s. f. (< exclamá < fr. exclamer, lat. exclamare): rostire a unui cuvânt, a unei propoziții sau a unei fraze cu o anumită modulație a vocii, cu exteriorizarea unei emoții, a unui sentiment; strigăt. Termen folosit în sintagma semnul exclamării (v. semn).

Intrare: exclamare
exclamare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • exclamare
  • exclamarea
plural
  • exclamări
  • exclamările
genitiv-dativ singular
  • exclamări
  • exclamării
plural
  • exclamări
  • exclamărilor
vocativ singular
plural
echiamare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
esclamare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • esclamare
  • esclamarea
plural
  • esclamări
  • esclamările
genitiv-dativ singular
  • esclamări
  • esclamării
plural
  • esclamări
  • esclamărilor
vocativ singular
plural