EVANGHELIC, -Ă, evanghelici, -ce, adj. 1. Privitor la Evanghelie, caracteristic pentru Evanghelie; din Evanghelie. 2. (Adesea substantivat) Care ține de cultul luteran. – Din fr. évangélique, lat. evangelicus.

evanghelic, ~ă [At: ASACHI, S. L. II, 87 / V: ~ngel~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr évangelique] 1 a Care aparține evangheliei (1). 2 a Care provine de la evanghelie (1). 3 a Care se referă la evanghelie (1). 4 a Care este specific evangheliei (1). 5 a De evanghelie (1). 6 a (Îs) Parte ~ică Partea stângă a altarului, în biserica creștină. 7 a Care aparține cultului creștin protestant. 8 a Care provine de la cultul creștin protestant. 9 a Care se referă la cultul creștin protestant. 10 a Care este specific cultului creștin protestant. 11-12 a, smf (Care este) adept al cultului creștin protestant.

EVANGHELIC, -Ă, evanghelici, -ce, adj. 1. Privitor la evanghelie, caracteristic pentru evanghelie; din evanghelie. 2. (Adesea substantivat) Care ține de cultul protestant. – Din fr. évangélique, lat. evangelicus.

EVANGHELIC, -Ă, evanghelici, -e, adj. 1. Referitor la evanghelie, caracteristic pentru evanghelie; din evanghelie. Rupse plicul și sorbi cu înfrigurare cele șase pagini de scris mărunt în care d-na Herdelea, în stilul ei evanghelic, presărat cu maxime morale... îi spunea toate cîte s-au petrecut prin Amaradia. REBREANU, R. I 31. 2. Care ține de cultul creștin protestant. Catedrală evanghelică. – Variantă: (învechit) evangelic, -ă (NEGRUZZI, S. I 228) adj.^[1]

EVANGHELIC, -Ă adj. 1. Referitor la evanghelie; din evanghelie. 2. (Adesea s.) Care ține de cultul protestant. [Var. evangelic, -ă adj. / cf. lat. evangelicus, fr. évangélique].

EVANGHELIC, -Ă adj. 1. referitor la evanghelie. 2. (și s.) care ține de cultul protestant. (< fr. évangélique, lat. evangelicus)

EVANGHELIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de evanghelie; propriu evangheliei. 2) Care ține de religia protestantă fondată pe evanghelie. Luteranism ~. /<fr. évangélique, lat. evangelicus

EVANGHELIC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. Adept al protestantismului. /<fr. évangélique, lat. evangelicus

evangelic, ~ă smf, a vz evanghelic

EVANGELIC, -Ă adj. v. evanghelic.

EVANGELIC, -Ă, adj. v. evanghelic.

EVANGELIC, -Ă adj. v. evanghelic.

evangelic a. 1. conform cu evanghelia: morală evangelică; 2. relativ la protestanți: biserică evangelică.

*evangélic, -ă adj. (vgr. euaggelikós, lat. evangelicus). Conform evangheliiĭ, din evanghelie: puritaniĭ pretindeaŭ că duc o vĭață evanghelică. Luteran, protestant. Subst. Evangeliciĭ. Adv. În mod evangelic. – Și evanghelic (după ngr.).

evanghelic adj. m., pl. evanghelici; f. evanghelică, pl. evanghelice

evanghelic adj. m., pl. evanghelici; f. evanghelică, pl. evanghelice

evanghelic adj. m., pl. evanghelici; f. sg. evanghelică, pl. evanghelice

evangelic, -că.

EVANGHELIC adj., s. v. luteran.

EVANGHELIC adj. (BIS.) protestant. (Cultul ~.)

EVANGHÉLIC, -Ă (fr., lat.) adj. 1. Privitor la evanghelie, conform cu evanghelia; din evanghelie. 2. (Și subst.) Care ține de cultul luteran. ◊ Biserica e. = federație bisericească grupând cele 27 de biserici protestante teritoriale din Germania, fondată în 1945, guvernată de un consiliu, o conferință și un sinod. 3. Alianța e. = mișcare religioasă întemeiată în 1846 în Anglia, reunind persoane și confesiuni creștine care au drept scop atragerea lumii la credința lui Hristos.