EVANGHELIC, -Ă, evanghelici, -ce, adj. 1. Privitor la Evanghelie, caracteristic pentru Evanghelie; din Evanghelie. 2. (Adesea substantivat) Care ține de cultul luteran. – Din fr. évangélique, lat. evangelicus.

evanghelic, ~ă [At: ASACHI, S. L. II, 87 / V: ~ngel~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr évangelique] 1 a Care aparține evangheliei (1). 2 a Care provine de la evanghelie (1). 3 a Care se referă la evanghelie (1). 4 a Care este specific evangheliei (1). 5 a De evanghelie (1). 6 a (Îs) Parte ~ică Partea stângă a altarului, în biserica creștină. 7 a Care aparține cultului creștin protestant. 8 a Care provine de la cultul creștin protestant. 9 a Care se referă la cultul creștin protestant. 10 a Care este specific cultului creștin protestant. 11-12 a, smf (Care este) adept al cultului creștin protestant.

EVANGHELIC, -Ă, evanghelici, -ce, adj. 1. Privitor la evanghelie, caracteristic pentru evanghelie; din evanghelie. 2. (Adesea substantivat) Care ține de cultul protestant. – Din fr. évangélique, lat. evangelicus.

EVANGHELIC, -Ă, evanghelici, -e, adj. 1. Referitor la evanghelie, caracteristic pentru evanghelie; din evanghelie. Rupse plicul și sorbi cu înfrigurare cele șase pagini de scris mărunt în care d-na Herdelea, în stilul ei evanghelic, presărat cu maxime morale... îi spunea toate cîte s-au petrecut prin Amaradia. REBREANU, R. I 31. 2. Care ține de cultul creștin protestant. Catedrală evanghelică. – Variantă: (învechit) evangelic, -ă (NEGRUZZI, S. I 228) adj.^[1]

EVANGHELIC, -Ă adj. 1. Referitor la evanghelie; din evanghelie. 2. (Adesea s.) Care ține de cultul protestant. [Var. evangelic, -ă adj. / cf. lat. evangelicus, fr. évangélique].

EVANGHELIC, -Ă adj. 1. referitor la evanghelie. 2. (și s.) care ține de cultul protestant. (< fr. évangélique, lat. evangelicus)

EVANGHELIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de evanghelie; propriu evangheliei. 2) Care ține de religia protestantă fondată pe evanghelie. Luteranism ~. /<fr. évangélique, lat. evangelicus

EVANGHELIC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. Adept al protestantismului. /<fr. évangélique, lat. evangelicus

evangelic, ~ă smf, a vz evanghelic

*EVANGELIC, *EVANGHELIC adj. ⛪ 1 Privitor Ia evanghelie ¶ 2 Conform cu evanghelia: morală ~ă ¶ 3 Privitor la religiunea protestantă: capelă ~ă, ministru ~ [fr.].

EVANGELIC, -Ă adj. v. evanghelic.

EVANGELIC, -Ă, adj. v. evanghelic.

EVANGELIC, -Ă adj. v. evanghelic.

evangelic a. 1. conform cu evanghelia: morală evangelică; 2. relativ la protestanți: biserică evangelică.

*evangélic, -ă adj. (vgr. euaggelikós, lat. evangelicus). Conform evangheliiĭ, din evanghelie: puritaniĭ pretindeaŭ că duc o vĭață evanghelică. Luteran, protestant. Subst. Evangeliciĭ. Adv. În mod evangelic. – Și evanghelic (după ngr.).

evanghelic adj. m., pl. evanghelici; f. evanghelică, pl. evanghelice

evanghelic adj. m., pl. evanghelici; f. evanghelică, pl. evanghelice

evanghelic adj. m., pl. evanghelici; f. sg. evanghelică, pl. evanghelice

evangelic, -că.

EVANGHÉLIC, -Ă (fr., lat.) adj. 1. Privitor la evanghelie, conform cu evanghelia; din evanghelie. 2. (Și subst.) Care ține de cultul luteran. ◊ Biserica e. = federație bisericească grupând cele 27 de biserici protestante teritoriale din Germania, fondată în 1945, guvernată de un consiliu, o conferință și un sinod. 3. Alianța e. = mișcare religioasă întemeiată în 1846 în Anglia, reunind persoane și confesiuni creștine care au drept scop atragerea lumii la credința lui Hristos.

EVANGHELIC adj., s. v. luteran.

EVANGHELIC adj. (BIS.) protestant. (Cultul ~.)