EUGENIE s. f. Disciplină care studiază aplicarea practică a biologiei eredității în ameliorarea genetică a individului; ansamblul metodelor care stau la baza acestei discipline. [Pr.: e-u-] – Din lat. eugenia. Cf. fr. eugénisme.

eugenie sf [At: CIAUȘANU, R. SCUT. 69 / P: e-u~ / E: lat eugenia] 1-2 (Teorie care preconizează) ameliorarea patrimoniului genetic al grupurilor umane. 3 Ansamblul metodelor prin care se aplică eugenia (1).

EUGENIE s. f. Teorie care preconizează ameliorarea populațiilor umane prin măsuri genetice (alegerea părinților, sterilizarea, interzicerea procreării etc.), folosită de rasiști și fasciști; eugenetică. [Pr.: e-u-] – Din lat. eugenia. Cf. fr. eugénisme.

EUGENIE s. f. Pseudoștiință burgheză care, sub pretextul că studiază ameliorarea rasei omenești, propagă cele mai reacționare idei despre inegalitatea biologică și intelectuală a oamenilor și a raselor umane și încearcă să fundamenteze din punct de vedere biologic existența claselor sociale, pentru a justifica dominația unora asupra altora și a menține exploatarea.

EUGENIE s.f. Teorie care preconizează ameliorarea calităților biologice umane prin măsuri genetice (alegerea părinților, sterilizarea celor tarați etc.), folosită uneori în scopuri rasiste. [Gen. -iei. / < fr. eugénie, cf. gr. eu – bine, gennan – a zămisli].

EUGENIE s. f. ramură a geneticii aplicative care studiază posibilitățile de apărare și de ameliorare a zestrei genetice a speciei umane; eugenism (1), eugenetică. (< fr. eugénie)

EUGENIE f. Teorie care preconizează ameliorarea populațiilor umane prin măsuri genetice (sterilizare, interdicția de a procrea etc.). [G.-D. eugeniei] /<lat. eugenia

*eŭgeníe f. (vgr. eugéneia, nobleță, d. eû, bine, și geneá, naștere. V. evghenie). Calitatea de a te naște absolut sănătos la trup și la suflet și frumos. V. blagorodnicie.

eugenie (desp. e-u-) s. f., art. eugenia, g.-d. eugenii, art. eugeniei

eugenie (e-u-) s. f., art. eugenia, g.-d. eugenii, art. eugeniei

eugenie s. f. (sil. e-u-), art. eugenia, g.-d. eugenii, art. eugeniei

EUGENIE s. (rar) eugenetică.

EUGENIE s. (rar) eugenetică.

EU- „bine, normal, frumos, armonios”. ◊ gr. eu „bine, bun” > fr. eu-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. eu-. □ ~antie (v. -antie), s. f., concepție a originii strobilare a florii; ~arheofite (v. arheo-, v. -fit), s. f. pl., plante ruderale sau nitrofile din neolitic; ~ascomicete (v. asco-, v. -micete), s. f. pl., grupă din clasa ascomicetelor, cuprinzînd ciuperci care formează ascocarpi cu pereții proprii; ~capnie (v. -capnie), s. f., prezență a bioxidului de carbon sanguin în cantități normale în sîngele arterial; ~cefal (v. -cefal), adj., (despre insecte) prevăzut cu un cap chitinizat, distinct de corp; ~ciclic (v. -ciclic), adj., care prezintă un număr egal de piese în fiecare verticil floral; ~claz (v. -claz), s. n., mineral din familia silicaților avînd o compoziție foarte apropiată de cea a beriliului; ~colie (v. -colie₁), s. f., stare normală a fierii; ~coloid (v. colo-₂, v. -id), s. m., substanță macromoleculară cu proprietăți coloidale; ~crazie (v. -crazie), s. f., constituție fizică bună; ~croic (v. -croic), adj., (despre un organ vegetal) care prezintă o culoare sau o pigmentație naturală; ~cromocentru (v. cromo-, v. -centru), s. n., cromocentru al nucleului în stare de repaus; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom tipic și normal; ~dicotomie (v. dico-, v. -tomie), s. f., tip de dicotomie normală cu ramuri dezvoltate și ramificate uniform; ~fenie (v. -fenie), s. f., ramură a geneticii care urmărește ameliorarea fenotipului, fără să acționeze asupra structurilor genetice; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., succesiune armonioasă de sunete; ~forie (v. -forie), s. f., stare exagerată de bună dispoziție, întîlnită în unele boli neuropsihice; ~fotic (v. -fotic), adj., 1. (Despre plancton) Aflat în zona apelor cu lumină abundentă. 2. (Despre stratul de apă) Cuprins între suprafață și limita la care pătrund razele luminoase; ~fototropic (v. foto-, v. -tropic), adj., (despre frunză) cu lamina așezată perpendicular pe razele de lumină; ~gamie (v. -gamie), s. f., fecundație normală, tipică; ~genetic (v. -genetic), adj., referitor la eugenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., disciplină care studiază ameliorarea caracterelor ereditare ale speciei umane; ~geofite (v. geo-, v. -fit), s. f. pl., geofite a căror perioadă de repaus biologic se datorează lipsei de lumină sau căldură corespunzătoare; ~geogen (v. geo-, v. -gen₁), adj., (despre o rocă) ușor dezagregabil; ~gnație (v. -gnație), s. f., ocluzie dentară normală; ~halin (v. -halin), adj., (despre organisme) care trăiește numai în apele sărate; ~haploid (v. haplo-, v. -id), s. m., haploid adevărat în ale cărui celule somatice se află un singur set de cromozomi; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., menstruație normală; ~micete (v. -micete), s. f. pl., clasă de ciuperci cu miceliul septat, cuprinzînd un număr mare de specii parazite pentru om și pentru animale; ~micofite (v. mico-, v. -fit), s. f. pl., ciuperci cuprinzînd ficomicetele, ascomicetele, bazidiomicetele și deuteromicetele; ~morfic (v. -morfic), adj., cu dezvoltare somatică normală; ~morfie (v. -morfie), s. f., dezvoltare armonioasă și normală a corpului omenesc; ~notozaur (~notosaur) (v. noto-₁, v. -zaur), s. m., reptilă mică din permian, considerată strămoș al broaștelor țestoase, avînd dinți pe oasele palatine și pe maxilare; ~osmie (v. -osmie₁), s. f., stare normală a simțului olfactiv; ~pareunie (v. -pareunie), s. f., îndeplinire normală a actului sexual; ~patie (v. -patie), s. f., resemnare în fața suferinței; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., digestie fiziologică ușoară; ~picnoză (v. -picnoză), s. f., colorare și spiralizare normală a unor cromozomi sau segmente cromozomiale; ~pnee (v. -pnee), s. f., respirație normală; ~potamic (v. -potamic), adj., (despre plante) care trăiește în ape curgătoare și în bazine acvatice; ~praxie (v. -praxie), s. f., capacitate de a executa mișcări coordonate; ~prosop (~prozop) (v. -prosop), adj., (despre un individ) a cărui față este mai mult lată decît lungă; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., 1. Combinație armonioasă de linii, sunete și mișcări. 2. Funcționare regulată a oricărei activități organice ritmice. 3. Ritm regulat al pulsului; ~semie (v. -semie), s. f., totalitatea simptomelor favorabile în evoluția unei boli; ~sporie (v. -sporie), s. f., dezvoltare normală a sporilor în urma unei meioze obișnuite; ~static (v. -static), adj., referitor la variația nivelului general al oceanelor, de origine climatică sau tectonică; ~stel (v. -stel), s. n., cilindru vegetal central cu fascicule liberolemnoase concentrice; ~stenurie (v. sten o-, v. -urie), s. f., condiție în care se elimină o urină finală cu presiune osmotică normală; ~stil (v. -stil), s. n., colonadă în care coloanele sînt distanțate între ele prin spații proporționate după diametrele lor; ~tanasie (v. -tanasie), s. f., 1. Moarte ușoară, fără suferință. 2. Metodă medicală de provocare a morții precoce unui bolnav incurabil. 3. Sacrificare prin procedee rapide și nedureroase a animalelor bolnave; ~tecă (v. -tecă), s. f., zid al hexacoralierilor dezvoltat din centre de calcifiere distinctă; ~tectic (v. -tectic), adj., (despre un amestec chimic) care se topește sau se solidifică la temperatură constantă, inferioară punctului de topire a fiecăruia dintre constituenți; ~terofite (v. tero-₁, v. -fit), s. f. pl., plante anuale cu flori; ~texie (v. -texie), s. f., fenomen prezentat de un amestec a cărui temperatură de fuziune constantă este mai joasă decît aceea a altui amestec făcut în alte proporții; ~timie (v. -timie), s. f., dispoziție afectivă normală; ~tocie (v. -tocie), s. f., naștere normală, fără complicații; ~trof (v. -trof), adj., (despre lacuri) care conține, în cantități echilibrate, substanțe necesare biosintezei; ~trofic (v. -trofic), adj., (despre lacuri) bogat în materii nutritive; ~trofie (v. -trofie), s. f., stare normală de nutriție, creștere și dezvoltare a unui organism; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care prezintă fototropism negativ; ~tropie (v. -tropie), s. f., adaptare a unor flori la polenizare numai prin anumite insecte specializate; ~xerofitic (v. xero-, v. -fitic), adj., (despre plante) care prezintă o adaptare pronunțată la perioadele de uscăciune.

EUGENÍE (< fr.; {s} gr. eugenia „origine nobilă”) s. f. Disciplină care studiază aplicarea practică a biologiei eredității în ameliorarea genetică a individului. E. pozitivă promovează descendenții proveniți din indivizi excepționali dotați, iar e. negativă elimină (de la reproducere) efectele transmiterii în descendență a unor însușiri genetice nefavorabile. A fost fondată de Fr. Galton. Practicată empiric de unele popoare în Antic. (ex. spartanii); a fost discreditată, prin asocierea ei neștiințifică cu rasismul, de către naziști. Măsuri eugenice, pe bază de legislație adecvată, se aplică în prezent în peste 30 de țări, printre primele numărându-se Suedia, S.U.A., Germania (ex. sfatul genetic premarital este o formă de consiliere eugenică). În prezent se pune însă tot mai mult accentul pe eufenie.