epiforă sf [At: CORNEA, E. I, 58/28 / A și: epiforă / Pl: ~re / E: fr épiphore, lat epiphora, ngr ἐπιφορά] 1 Secreție lacrimală exagerată datorată unor cauze patologice. 2 Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a mai multor cuvinte la sfârșitul unor versuri, strofe, fraze etc. Si: epistrofă.

EPIFORĂ s.f. 1. Exagerare de natură patologică a secreției lacrimale. 2. (op. anaforă) Figură de stil constînd în repetarea unui cuvînt sau a unor cuvinte la sfîrșitul unor unități sintactice sau metrice; epistrofă. [< fr. épiphora, cf. gr. epiphora].

EPIFORĂ s. f. 1. exagerare patologică a secreției lacrimale. 2. procedeu stilistic constând în repetarea unui cuvânt ori grup de cuvinte la sfârșitul unor unități sintactice sau metrice; epistrofă. (< fr. épiphora, gr. epiphora)

*epíforă f., pl. e (lat. epiphora, d. vgr. epiphorá. V. anaforă). Ret. Repetarea aceluĭașĭ cuvînt la sfîrșitu maĭ multor propozițiunĭ consecutive. V. retorică.

epiforă s. f., g.-d. art. epiforei; pl. epifore

epiforă s. f., g.-d. art. epiforei; pl. epifore

epiforă s. f., g.-d. art. epiforei; pl. epifore

epiforă (gr. epiphora din epi „la sfârșit” și phorá „transportare”), figură care constă în repetarea unui cuvânt (grup de cuvinte) la sfârșitul unor unități sintactice sau metrice; este inversul anaforei (R): „«- Măi Costache, zău, tu n-o să-mbătrânești niciodată, îi răspunse prietenul său.» «- Și de ce-aș îmbătrâni, omule? Casă am, bani am, sănătos sunt, nevastă căzută din cer am, de ce-aș îmbătrâni?»” (Emil Gârleanu) Sin. epistrofă.

EPIFORĂ (< lat. gr. epiphora, transportare, adaos) Repetare a unui cuvînt sau grup de cuvinte la sfîrșitul unor unități sintactice sau metrice. Ex. Cui dedit? Per quem dedit? Quantum dedit? (Cui a dat? Prin cine a dat? Cît a dat? (CICERO, Pro Roscio) Ca figură de stil, epifora apare destul de rar, atît în poezia populară, cît și în cea cultă. Ex. Nici puțin că nu mergea, Pînă-n codri verzi intra, Dacă-n codri verzi intra, Florile că-i îmbăta... (Ghiță Cătănuță, poezie populară) Da paharul turcului Tot în mîna Marcului Și paharul Marcului Tot în mîna turcului. (Marcul Viteazul, poezie populară)

epiforă sinonimică, sin. disjuncție.