epiforă (gr. epiphora din epi „la sfârșit” și phorá „transportare”), figură care constă în repetarea unui cuvânt (grup de cuvinte) la sfârșitul unor unități sintactice sau metrice; este inversul anaforei (R): „«- Măi Costache, zău, tu n-o să-mbătrânești niciodată, îi răspunse prietenul său.» «- Și de ce-aș îmbătrâni, omule? Casă am, bani am, sănătos sunt, nevastă căzută din cer am, de ce-aș îmbătrâni?»” (Emil Gârleanu) Sin. epistrofă.