18 definiții pentru emanație emanațiune emănăciune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

emanație sf [At: KRETZULESCU, M. 30/4 / V: (înv) ~iune, (nob) emănăciune / P: ~ți-e / Pl: ~ii și (înv) ~iuni / E: fr émanation, lat emanatio, -onis] 1 Degajare a unui miros, gaz, a căldurii etc. dintr-un corp. 2 (Ccr) Ceea ce se degajă Si: exalație. 3 (Glg; îs) ~ vulcanică Emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanului. 4 (Glg; îas) Produs al acestei activități, reprezentat prin bioxid de carbon, amoniac, hidrogen, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 5 Gaz radioactiv, obținut prin dezintegrarea elementelor radioactive. 6 Emisie. 7 (Fig) Ceea ce își are originea într-un lucru oarecare. 8 Răspândire. 9 Exalație (5).

EMANÁȚIE, emanații, s. f. 1. Emitere, degajare (de gaze, de vapori, de mirosuri etc.); (concr.) ceea ce se degajează, ceea ce se emană. ◊ (Geol.) Emanație vulcanică = a) emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; b) produs al acestei activități, reprezentat prin bioxid de carbon, hidrogen, amoniac, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 2. Gaz radioactiv obținut prin dezintegrarea radiului, toriului sau actiniului. [Var.: (înv.) emanațiúne s. f.] – Din fr. émanation, lat. emanatio, -onis.

EMANÁȚIE, emanații, s. f. 1. Emitere, degajare (de gaze, de vapori, de mirosuri etc.); (concr.) ceea ce se degajează, ceea ce se emană. ◊ (Geol.) Emanație vulcanică = a) emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; b) produs al acestei activități, reprezentat prin bioxid de carbon, hidrogen, amoniac, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 2. Gaz radioactiv obținut prin dezintegrarea radiului, toriului sau actiniului. [Var.: (înv.) emanațiúne s. f.] – Din fr. émanation, lat. emanatio, -onis.

EMANÁȚIE, emanații, s. f. (Și în forma emanațiune). 1. Emitere, degajare a unui gaz; (mai ales concretizat) ceea ce se degajă. În căldură are să se evaporeze alcoolul, umplînd odaia cu o emanațiune subtilă. CARAGIALE, O. VII 299. Soarele de amiazi varsă emanațiuni voluptoase de căldură în rariștea pădurii și subt umbra copacilor. ODOBESCU, S. III 35. 2. Gaz obținut prin dezintegrarea radiului, toriului sau actiniului. – Variantă: emanațiúne (pronunțat -ți-u-) s. f.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

emanáție (-ți-e) s. f., art. emanáția (-ți-a), g.-d. art. emanáției; pl. emanáții, art. emanáțiile (-ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EMANÁȚIE s. 1. degajare, emanare, emisiune, exalare, exalație, împrăștiere, răspândire, (înv.) răsfugare. (~ de gaze de la sobă.) 2. v. degajare. 3. emanație de radiu = radon. 4. efluviu. (Se simte în atmosferă o ~ specifică.)

EMANÁȚIE s.f. 1. Emitere, degajare. ♦ Ceea ce se degajează. 2. Gaz radioactiv care rezultă din dezintegrarea actiniului, a radiului sau a toriului. [Gen. -iei, var. emanațiune s.f. / cf. fr. émanation, it. emanazione].

EMANÁȚIE s. f. 1. faptul de a emana; emitere, degajare. ◊ ceea ce se degajă, exalație. ◊ (p. ext.; ir.) rezultat al unor evenimente politice. ♦ ~ vulcanică = emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; produs al acestei activități. 2. gaz radioactiv care rezultă din dezintegrarea actiniului, a radiului sau a toriului. (< fr. émanation, lat. emanatio)

EMANÁȚIE ~i f. 1) v. A EMANA. 2) Produs al emanării. [G.-D. emanației; Sil. -ți-e] /<fr. émanation, lat. emanatio, ~onis

emanațiune sf vz emanație

emănăciune sf vz emanație

EMANAȚIÚNE s. f. v. emanație.

EMANAȚIÚNE s. f. v. emanație.

EMANAȚIÚNE s. f. v. emanație.

EMANAȚIÚNE s.f. v. emanație.

emanați(un)e f. 1. acțiunea de a emana; 2. ceeace emană: mirosurile sunt emanațiuni.

*emanațiúne f. (lat. emanátio, -ónis). Acțiunea de a emana. Ceĭa ce emană: mirosurile-s emanațiunĭ. – Și -áție.

emanáție s. f. (sil. -ți-e), art. emanáția (sil. -ți-a), g.-d. art. emanáției; pl. emanáții, art. emanáțiile (sil. -ți-i-)

EMANAȚIE s. 1. degajare, emanare, emisiune, exalare, exalație, împrăștiere, răspîndire, (înv.) răsfugare. (~ de gaze de la sobă.) 2. degajare, dezvoltare, emanare, producere, radiere. (~ de căldură.) 3. (CHIM.) emanație de radiu = radon. 4. efluviu. (Se simte în atmosferă o ~ specifică.)

emanáție s. f. (Folosit frecvent după decembrie 1989, deseori cu sens ironic, depreciativ) Produs al Revoluției din decembrie 1989 și, prin extensie, orice produs al Puterii de după 1989 ◊ Emanații ale Puterii” Contr. 44/90 p. 1. ◊ „Nudele emanații ale comerțului socialist [...] numite magazine de stat” Timpul 30/90 p. 8. ◊ „O emanație de nivelul gazetei «Azi».” Expr. Mag. 11/90 p. 2. ◊ „Sediul emanației ieșene F.S. N. Opinia stud. 1/91 p. 2. ◊ „Prezentându-se ca o emanație a Revoluției [...] noul regim a dovedit, la nici un an de la instaurarea sa, că nu face decât să continue, în liniile sale esențiale, politica regimului anterior.” R.l. 25 IV 91 p. 5. ◊ Emanații ale unei gestiuni economice defectuoase” R.l. 405/91 p. 2. ◊ „Deci cine i-o fi încântat Emanației Sale auzul în tinerețea revoluționară, ca să-l aducem să-i descânte și legitimitatea postrevoluționară?” Caț. 1724 XII 91 p. 7 (formal cf. fr. émanation, it. emanazione; R. Zafiu în Luc. 25/91 p. 4, I. Preda în LR 10/92 p. 547, C. Tabarcea în Cotid. 1 III 91, D. Urițescu CV 5052)

Intrare: emanație
emanație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emanație
  • emanația
plural
  • emanații
  • emanațiile
genitiv-dativ singular
  • emanații
  • emanației
plural
  • emanații
  • emanațiilor
vocativ singular
plural
emanațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emanațiune
  • emanațiunea
plural
  • emanațiuni
  • emanațiunile
genitiv-dativ singular
  • emanațiuni
  • emanațiunii
plural
  • emanațiuni
  • emanațiunilor
vocativ singular
plural
emănăciune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.