EMITERE, emiteri, s. f. Faptul de a emite. – V. emite.

emitere sf [At: IORGOVICI, O. 52/16 / Pl: ~ri / E: emite] 1 Promulgare a unei legi. 2 Producere și propagare în mediul înconjurător a radiațiilor, a undelor etc. 3 Transmitere a unui mesaj la distanță mare cu ajutorul undelor electromagnetice. 4 Articulare a unor sunete, strigăte, exclamații etc. 5 Enunțare a unei idei, teorii, concluzii etc. 6 Punere în circulație a unor monede, a unor bilete de bancă, obligațiuni, acțiuni etc. 7 Eliberare (8). 8 (Rar) Emisiune (12). 9 Formulare a unei citații.

EMITERE, emiteri, s. f. Faptul de a emite; emisiune (1). – V. emite.

EMITERE, emiteri, s. f. Faptul de a emite.

emitere s. f., g.-d. art. emiterii; pl. emiteri

emitere s. f., g.-d. art. emiterii; pl. emiteri

emitere s. f., g.-d. art. emiterii; pl. emiteri

EMITERE s. 1. elaborare, enunțare, expunere, formulare. (~ unei noi teorii asupra...) 2. transmitere. (~ unui program radiofonic.) 3. v. pronunțare. 4. producere. (~ unor sunete armonioase.) 5. emisiune. (~ unor hârtii de valoare.) 6. (JUR.) lansare. (~ unui mandat de arestare.)

EMITERE s. 1. elaborare, enunțare, expunere, formulare. (~ unei noi teorii asupra...) 2. transmitere. (~ unui program radiofonic.) 3. articulare, articulație, pronunțare, pronunție, rostire, (înv.) prozodie. (~ deslușită a sunetelor.) 4. producere. (~ unor sunete armonioase.) 5. emisiune. (~ unor hîrtii de valoare.) 6. lansare. (~ unui mandat de arestare.)