degajare sf [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~jări / E: degaja] 1 Împrăștiere în atmosferă a unui miros Si: exalare, (înv) degajament (1), degajat¹ (1). 2 Radiere a luminii Si: (înv) degajament (2), degajat¹ (2). 3 Emanare a căldurii Si: (înv) degajament (3), degajat¹ (3). 4 Răspândire în mediu a unei substanțe chimice. 5 Eliminare a unor gaze în urma unei reacții chimice. 6 (Fig) Eliberare de ceva care împiedică mișcările libere Si: degajat¹ (4). 7 (Fig) Eliberare de o obligație, răspundere Si: degajat¹ (5). 8 (Fig) Deducere dintr-un text, fapt etc. a unei idei, a unui sentiment Si: degajat¹ (6). 9 (Spc) A retrage un gaj. 10 (Spc) Luare a cuvântului înapoi Si: dezicere. 11 Deblocare a unei străzi Si: degajat¹ (7). 12 Descongestionare a unei artere Si: degajat¹ (8). 13 Curățare a terenurilor Si: degajat¹ (9). 14 Înlăturare a obstacolelor Si: degajat¹ (10). 15 (Teh) Curățare a pieselor de surplusul de material. 16 (Spt) Îndepărtare a mingii de poarta proprie, pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. 17 (Spt) Desprindere a floretei de a adversarului, la scrimă.

DEGAJARE, degajări, s. f. Acțiunea de a (se) degaja și rezultatul ei. 1. Răspîndire, exalare. Degajarea căldurii. 2. Eliberare (de o sarcină, de un obstacol). S-a realizat degajarea șoselei. ◊ (Tehn.) Unghi de degajare = unghi pe care fața de așchiere a unei unelte tăietoare (de exemplu cuțitul strungului) îl formează cu planul perpendicular pe suprafața pe care o prelucrează. ♦ (Sport) Trimiterea mingii departe de poarta proprie.

DEGAJARE s.f. 1. Acțiunea de a degaja și rezultatul ei; răspîndire, exalare; eliberare de o sarcină, de un obstacol. ♦ Îndepărtare a unei porțiuni de material de pe o piesă, de pe un teren etc. 2. (Concr.) Canelură circulară realizată prin așchiere la exteriorul sau interiorul unei piese cilindrice. [< degaja].

DEGAJARE s. f. 1. acțiunea de a degaja. 2. îndepărtare a unei porțiuni de material de pe o piesă, de pe un teren etc. 3. canelură circulară realizată prin așchierea la exteriorul sau interiorul unei piese cilindrice. (< degaja)

degajare s. f., g.-d. art. degajării; pl. degajări

degajare s. f., g.-d. art. degajării; pl. degajări

degajare s. f., g.-d. art. degajării; pl. degajări

degajare, pl. degajări

DEGAJARE s. 1. v. emanație. 2. dezvoltare, emanare, emanație, producere, radiere. (~ de căldură.) 3. v. deblocare. 4. v. descotorosire. 5. v. naturalețe.

DEGAJARE s. 1. emanare, emanație, emisiune, exalare, exalație, împrăștiere, răspîndire, (înv.) răsfugare. (~ de gaze de la sobă.) 2. dezvoltare, emanare, emanație, producere, radiere. (~ de căldură.) 3. deblocare, eliberare. (~ a unui drum înzăpezit.) 4. debarasare, descotorosire, scăpare. (~ de un musafir nedorit.) 5. dezinvoltură, firesc, naturalețe, simplitate, spontaneitate, (livr.) nonșalanță, (rar) natural, (înv.) naturalitate. (O mare ~ în comportarea cuiva.)