DUMNEZEIRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. [Pr.: -ze-i-] – De la Dumnezeu.

dumnezeire sf [At: PSALT. 336/25 / V: ~zăi~ / Pl: (rar) ~ri / E: dumnezei¹] 1 Caracter divin Si: (înv) dumnezeie (1) 2 Divinitate. 3 Sfințenie. 4 Religiozitate. corectat(ă)

DUMNEZEIRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. – Din Dumnezeu.

DUMNEZEIRE s. f. Divinitate, dumnezeu. Omul acesta, care-l vedeam jurîndu-se... și luînd martură dumnezeirea... este un trădător. NEGRUZZI, S. I 51.

DUMNEZEIRE f. 1) Atribuire de calități dumnezeiești; divinizare. 2) Natură, caracter dumnezeiesc; divinitate. /Din Dumnezeu

dumnezeire f. 1. deificare, divinizare; 2. divinitate: luând martură dumnezeirea NEGR.

dumnezeíre f. Deificare, divinizare. Divinitate. Vechĭ. Evlavie. – În Ps. S. zeire.

dumnezăire sf vz dumnezeire

dumnezeire s. f., g.-d. art. dumnezeirii

dumnezeire s. f., g.-d. art. dumnezeirii

dumnezeire s. f., g.-d. art. dumnezeirii

DUMNEZEIRE s. (BIS.) 1. v. Dumnezeu. 2. v. cer.

DUMNEZEIRE s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), stăpînul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 2. cer, divinitate, pronie, providență. (~ să-l aibă în pază!)