12 definiții pentru dumnezeire dumnezăire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUMNEZEÍRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. [Pr.: -ze-i-] – De la Dumnezeu.

dumnezeire sf [At: PSALT. 336/25 / V: ~zăi~ / Pl: (rar) ~ri / E: dumnezei1] 1 Caracter divin Si: (înv) dumnezeie (1) 2 Divinitate. 3 Sfințenie. 4 Religiozitate. corectată

DUMNEZEÍRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. – Din Dumnezeu.

DUMNEZEÍRE s. f. Divinitate, dumnezeu. Omul acesta, care-l vedeam jurîndu-se... și luînd martură dumnezeirea... este un trădător. NEGRUZZI, S. I 51.

DUMNEZEÍRE f. 1) Atribuire de calități dumnezeiești; divinizare. 2) Natură, caracter dumnezeiesc; divinitate. /Din Dumnezeu

dumnezeire f. 1. deificare, divinizare; 2. divinitate: luând martură dumnezeirea NEGR.

dumnezeíre f. Deificare, divinizare. Divinitate. Vechĭ. Evlavie. – În Ps. S. zeire.

dumnezăire sf vz dumnezeire


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dumnezeíre s. f., g.-d. art. dumnezeírii

dumnezeíre s. f., g.-d. art. dumnezeírii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUMNEZEÍRE s. (BIS.) 1. v. Dumnezeu. 2. v. cer.

DUMNEZEIRE s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), stăpînul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 2. cer, divinitate, pronie, providență. (~ să-l aibă în pază!)

Intrare: dumnezeire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dumnezeire
  • dumnezeirea
plural
genitiv-dativ singular
  • dumnezeiri
  • dumnezeirii
plural
vocativ singular
plural
dumnezăire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

dumnezeire dumnezăire

etimologie:

  • Dumnezeu
    surse: DEX '98 DEX '09