14 definiții pentru divinitate

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIVINITÁTE, divinități, s. f. 1. Dumnezeu, zeu. 2. Esență divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis.

divinitate sf [At: AR (1829), 1302/13 / Pl: ~tăți / E: fr divinité, lat divinitas, -atis] 1 Zeu. 2 Dumnezeu. 3 Esență divină Si: dumnezeire.

DIVINITÁTE, divinități, s. f. 1. Ființă imaginară cu însușiri supranaturale, socotită drept cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. 2. Esență divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis.

DIVINITÁTE, divinități, s. f. (În concepțiile mistico-religioase și în filozofia idealistă) 1. Ființă închipuită ca posedînd însușiri supranaturale și socotită drept cîrmuitoare a lumii; dumnezeu, zeu. În jalnicul Hades... Hecate – divinitate sumbră – Primește umbră după umbră. BOUREANU, S. P. 4. Din scorburi și din desișuri au fugit șăgalnicele divinități antice. GALACTION, O. I 372. 2. Esență divină, dumnezeire. Un zeu mă face părtașă divinității sale. NEGRUZZI, S. III 55.

DIVINITÁTE s.f. 1. Ființă socotită de cei mistici drept creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. 2. Esență, natură divină. [Cf. lat. divinitas, fr. divinité].

DIVINITÁTE s. f. 1. ființă socotită drept creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu. ◊ ființe cărora li se atribuie o natură divină. ◊ (pl.) zeii și zeițele păgânismului. 2. esență, natură divină. 3. (fig.) lucru, persoană adorată ca un dumnezeu. (< fr. divinité, lat. divinitas)

DIVINITÁTE ~ăți f. 1) (în concepțiile religioase) Forță supranaturală creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg. 2) Natură, caracter dumnezeiesc; dumnezeire. [Art. divinitatea; G.-D. divinității] /<fr. divinité, lat. divinitas

divinitate f. 1. esență, natură divină; 2. D-zeu însuș: a adora divinitatea; 3. zeu păgân, zeiță păgână.

* divinitáte f. (lat. divínitas, -átis). Calitatea de a fi divin, dumnezeire, zeitate: divinitatea luĭ Hristos. Dumnezeŭ, sfînt: a adora divinitatea. Pl. Zeĭ, zeițe, sfințĭ, sfinte: divinitățĭ păgîneștĭ, creștineștĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

divinitate s. f., g.-d. art. divinității; pl. divinități

divinitáte s. f., g.-d. art. divinității; pl. divinități

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DIVINITÁTE s. (BIS.) 1. v. Dumnezeu. 2. v. cer. 3. v. zeu.

DIVINITATE s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), domnul (art.), dumnezeire, dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), stăpînul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 2. cer, dumnezeire, pronie, providență. (~ să-l aibă în pază.) 3. dumnezeu, idol, zeitate, zeu, (înv.) bolovan, boz, chip, făptură, simulacru, zîn. (~ păgînă.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DIVINITATE. Subst. Divinitate, dumnezeire, ființă supremă, zeitate; divinitate păgînă; divinitate creștină. Dumnezeu, domnul, sfîntul (pop.), cel de sus (pop.), Sfîntul Duh, tatăl, providență, pronie (înv. și pop.), atotputernicul, preaputernicul, preabunul, creator, demiurg. Înger, îngeraș (dim.), îngerel (rar), arhanghel, serafim, heruvim. Zeu, idol, idolaș (dim., rar); zeu olimpic; zeiță, zeie (rar), dumnezeie (rar), idoliță (rar). Zeu protector; lari, penați, mani. Nimfă; oceanidă, nereidă, naiadă; oreadă; driadă; hamadriadă. Triton; tritonidă. Faun; silvan. Silf; silfidă; elf. Muză. Eumenide, erinii, furii. Htonian. Divinizare, îndumnezeire (livr.), zeificare, deificare, idolatrizare, idolatrie, apoteozare, apoteoză. Teogonie. Adj.. Divin, div (rar), dumnezeiesc, zeiesc (rar), îndumnezeit (livr.), ceresc, sfînt, providențial, demiurgic; olimpian. Îngeresc, serafic, serafimic, htonian; silfic (rar). Teogonic. Vb. A diviniza, a îndumnezei (livr.), a zeifica, a deifica, a idolatriza, a apoteoza. V. ființe imaginare, religie.

Intrare: divinitate
divinitate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • divinitate
  • divinitatea
plural
  • divinități
  • divinitățile
genitiv-dativ singular
  • divinități
  • divinității
plural
  • divinități
  • divinităților
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

divinitate, divinitățisubstantiv feminin

  • 1. Ființă imaginară cu însușiri supranaturale, socotită drept cârmuitoare a lumii. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote În jalnicul Hades... Hecate – divinitate sumbră – Primește umbră după umbră. BOUREANU, S. P. 4. DLRLC
    • format_quote Din scorburi și din desișuri au fugit șăgalnicele divinități antice. GALACTION, O. I 372. DLRLC
  • 2. Esență divină. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: dumnezeire
    • format_quote Un zeu mă face părtașă divinității sale. NEGRUZZI, S. III 55. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.