14 definiții pentru drușcă

drúșcă sf [At: DA ms / V: (înv) rúșcă / Pl: ~ște, ~usce / E: ucr друзка] (Reg) 1 Fată care însoțește mireasa la cununie, având anumite atribuții în ceremonialul nunții Si: (reg) drușculiță, drușcuță (1), terfăriță, terfăroaie. 2 (Spc) Fată tânără care însoțește convoiul de înmormântare al unei fete nemăritate sau al unui tânăr neînsurat Si: drușcuță (2).

DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.

DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.

DRÚȘCĂ, drusce și druște, s. f. (Mold., Transilv.) Fată care însoțește mireasa la cununie și are anumite atribuții la nuntă. Erau... mireasa, druște și jupînese multe de boier. SADOVEANU, Z. C. 346. Drusce-aveau o coțofană Și-un cîrstei bălțat. COȘBUC, P. II 35. El mireasa-și redica... După ei încă venea Car mare cu druscele. ALECSANDRI, P. P. 177.

Transformarea lui ș la singular (drușcă) în s la plural (drusce) pare improbabilă. - cata

DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la nuntă. [Pl. și: drușce] – Ucr. družka.

drúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. drúștei; pl. drúște

drúșcă s. f., g.-d. art. drúștei; pl. drúște

DRÚȘCĂ s. v. vătășiță, vorniceasă.

DRÚȘCĂ ~te f. Fată care însoțește mireasa și are anumite obligații în cadrul ceremoniei nunții; vornicică. /<ucr. družka

drușcă f. prietena miresei care o întovărășește și asistă la cununie: după ei venea car mare cu druștele POP. [Rus. DRUJKA].

drúșcă f., pl. ște (vsl. družĭka, amică, d. drugŭ, amic; ruz. družka, amicu mireluĭ. V. drujbă). Mold. Trans. Asistenta mireseĭ la cununie la țară, ca domnișoara de onoare la oraș (Rebr. 287 și 289). V. sfașcă, vătăjiță, vornicească.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

drúșcă s. v. VĂTĂȘIȚĂ. VORNICEASĂ.

drúșcă, druște, s.f. – (reg.) Fată, de obicei aleasă dintre surorile sau verele miresei, având atribuții la ceremonia nunții: „Când s-o zărit zorile, / Sosâtu-i-o druștele” (Bârlea, 1924, I: 108); „Tăt stelele, / Druștele, / Cácele mi-s verele” (Țiplea, 1906: 417); „Druștele-s doauă; ele cos steagul mirelui și împletesc cununa miresei; tot ele fac colacul pentru mireasă” (Papahagi, 1925: 318). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din ucr. družka (DLRM, DEX, MDA) < sl. družika „prietenă” < sl. drugǔ „amic” (Scriban).

drúșcă, druște, s.f. – Fată, de obicei aleasă dintre surorile sau verele miresei, având atribuții la ceremonia nunții: „Când s-o zărit zorile, / Sosâtu-i-o druștele” (Bârlea 1924 I: 108); „Tăt stelele, / Druștele, / Cácele mi-s verele” (Țiplea 1906: 417); „Druștele-s doauă; ele cos steagul mirelui și împletesc cununa miresei; tot ele fac colacul pentru mireasă” (Papahagi 1925: 318). – Din ucr. družka (< sl. družika, „prietenă„).

Intrare: drușcă
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular drușcă drușca
plural drușce drușcele
genitiv-dativ singular drușce drușcei
plural drușce drușcelor
vocativ singular drușcă, drușco
plural drușcelor
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular drușcă drușca
plural druște druștele
genitiv-dativ singular druște druștei
plural druște druștelor
vocativ singular drușcă, drușco
plural druștelor