13 definiții pentru drușcă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

drúșcă sf [At: DA ms / V: (înv) rúșcă / Pl: ~ște, ~usce / E: ucr друзка] (Reg) 1 Fată care însoțește mireasa la cununie, având anumite atribuții în ceremonialul nunții Si: (reg) drușculiță, drușcuță (1), terfăriță, terfăroaie. 2 (Spc) Fată tânără care însoțește convoiul de înmormântare al unei fete nemăritate sau al unui tânăr neînsurat Si: drușcuță (2).

DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.

DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.

DRÚȘCĂ, drusce și druște, s. f. (Mold., Transilv.) Fată care însoțește mireasa la cununie și are anumite atribuții la nuntă. Erau... mireasa, druște și jupînese multe de boier. SADOVEANU, Z. C. 346. Drusce-aveau o coțofană Și-un cîrstei bălțat. COȘBUC, P. II 35. El mireasa-și redica... După ei încă venea Car mare cu druscele. ALECSANDRI, P. P. 177.[1]

  1. Transformarea lui ș la singular (drușcă) în s la plural (drusce) pare improbabilă. — cata

DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la nuntă. [Pl. și: drușce] – Ucr. družka.

DRÚȘCĂ ~te f. Fată care însoțește mireasa și are anumite obligații în cadrul ceremoniei nunții; vornicică. /<ucr. družka

drușcă f. prietena miresei care o întovărășește și asistă la cununie: după ei venea car mare cu druștele POP. [Rus. DRUJKA].

drúșcă f., pl. ște (vsl. družĭka, amică, d. drugŭ, amic; ruz. družka, amicu mireluĭ. V. drujbă). Mold. Trans. Asistenta mireseĭ la cununie la țară, ca domnișoara de onoare la oraș (Rebr. 287 și 289). V. sfașcă, vătăjiță, vornicească.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

drúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. drúștei; pl. drúște

drúșcă s. f., g.-d. art. drúștei; pl. drúște


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DRÚȘCĂ s. v. vătășiță, vorniceasă.

drușcă s. v. VĂTĂȘIȚĂ. VORNICEASĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

drúșcă, druște, s.f. – (reg.) Fată, de obicei aleasă dintre surorile sau verele miresei, având atribuții la ceremonia nunții: „Când s-o zărit zorile, / Sosâtu-i-o druștele” (Bârlea, 1924, I: 108); „Tăt stelele, / Druștele, / Cácele mi-s verele” (Țiplea, 1906: 417); „Druștele-s doauă; ele cos steagul mirelui și împletesc cununa miresei; tot ele fac colacul pentru mireasă” (Papahagi, 1925: 318). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din ucr. družka (DLRM, DEX, MDA) < sl. družika „prietenă” < sl. drugǔ „amic” (Scriban).

drúșcă, druște, s.f. – Fată, de obicei aleasă dintre surorile sau verele miresei, având atribuții la ceremonia nunții: „Când s-o zărit zorile, / Sosâtu-i-o druștele” (Bârlea 1924 I: 108); „Tăt stelele, / Druștele, / Cácele mi-s verele” (Țiplea 1906: 417); „Druștele-s doauă; ele cos steagul mirelui și împletesc cununa miresei; tot ele fac colacul pentru mireasă” (Papahagi 1925: 318). – Din ucr. družka (< sl. družika, „prietenă”).

Intrare: drușcă
drușcă1 (pl. -te) substantiv feminin admite vocativul
substantiv feminin (F9)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • drușcă
  • drușca
plural
  • druște
  • druștele
genitiv-dativ singular
  • druște
  • druștei
plural
  • druște
  • druștelor
vocativ singular
  • drușcă
  • drușco
plural
  • druștelor
drușcă2 (pl. -ce) substantiv feminin admite vocativul
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • drușcă
  • drușca
plural
  • drușce
  • drușcele
genitiv-dativ singular
  • drușce
  • drușcei
plural
  • drușce
  • drușcelor
vocativ singular
  • drușcă
  • drușco
plural
  • drușcelor