vătășiță sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 147 / V: (înv; reg) ~jiță, ~viță sf / Pl: ~țe / E: vătaș + -iță] 1 (Îvp) Soția vătafului Si: (Olt) vătășoaie (1). 2 (Reg) Vorniceasă (12) la nuntă. 3 (Reg) Femeie care face parte din formația de călușari Si: (reg) vătășoaie (3). 4 (Înv) Soția vătafului (12) Si: (înv) vătăjoaică, vătășoaie (5). 5 (Iuz) Femeie care conducea gospodăria unei case boierești, având în supraveghere slugile Si: (înv) vătășoaie (6).

vătășiță s.f. 1 Soția vătafului; (reg.) vătășoaie. 2 Femeie care conducea gospodăria unei case boierești, avînd în supraveghere slugile (de sex feminin). 3 (reg.) Vorniceasa la nuntă. • pl. -e. și (reg.) vătăjiță s.f. /vătaș + -iță.

VĂTĂȘIȚĂ, vătășițe, s. f. (Și în forma vătăjiță) (În trecut) Soția vătafului. Purceii scroafei mele ar fi atunci ai mei, Și vaca mi-ar da lapte, găina oul său. Nu pentru a vătăjiței masă. NEGRUZZI, S. II 248. 2. (În trecut) Femeie care conducea gospodăria unei case boierești. Mama Sanda, fosta lui doică, iar acum vătășiță casei, îl pofti numaidecît la masă. D. ZAMFIRESCU, la CADE. Unde e stăpînul nimene știe... Dar este o vătășiță bătrînă Ce toate ține supt a sa mînă. BUDAI-DELEANU, Ț. 147. 3. (Popular) Femeie sau fată tînără care îndeplinește diverse atribuții pe lîngă mireasă, în timpul nunții. – Variantă: vătăjiță s. f.

VĂTĂȘIȚĂ ~e f. înv. 1) Soție a vătafului. 2) Femeie care conducea gospodăria unui boier, având în grijă și slugile. /vătaf + suf. ~iță

vătăjiță sf vz vătășiță

vătăviță sf vz vătășiță

vătăjiță s.f. v. vătășiță.

vătăjíță și -șíță f., pl. e. Nevastă de vătaf. Drușcă.

vătășiță s. f., g.-d. art. vătășiței; pl. vătășițe

vătășiță s. f., g.-d. art. vătășiței; pl. vătășițe

vătășiță s. f., g.-d. art. vătășiței; pl. vătășițe

vătășiță, -țe.

VĂTĂȘIȚĂ s. vorniceasă, (pop.) drușcă, (reg.) sfașcă, (Transilv. și Ban.) deveriță, (Transilv.) vifeliță. (~ la o nuntă țărănească.)

VĂTĂȘIȚĂ s. vorniceasă, (pop.) drușcă, (reg.) sfașcă, (Transilv. și Ban.) deveriță, (Transilv.) vifeliță. (~ la o nuntă țărănească.) modificată