domestic, ~ă [At: PRAV. 61 / V: ~tec, (înv) ~stnic, dumestec, dumes~, (îvr) domne~, dumne~ / Pl: ~i, ~e / E: fr domestique, lat domestius] 1 a (D. animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2 sm (rar) f (Înv) Om civilizat. 3 a Care este specific vieții gospodărești. 4 a (Pex) Intim. 5 a (Pex) Privat. 6 a (D. pământ) Cultivat. 7 a (Reg; d. fân) Care crește pe lângă casă. 8 a (Reg; d. fân) De bună calitate. 9 (Înv) Obișnuit. 10 sm (Frr) Servitor.

DOMESTIC, -Ă, domestici, -e, adj. 1. (Despre animale, în opoziție cu sălbatic) Care trăiește pe lîngă casă, de casă. O căprioară rătăcită între corcituri domestice. CAMIL PETRESCU, T. II 106. Manifestările zgomotoase cu care păsărimea domestică îl primi... umplură inima lui Vergea de o adevărată bucurie. MACEDONSKI, O. III 49. Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic. EMINESCU, O. I 140. 2. (Despre preocupări, condiții de trai) Intim, privat, familial. Iatacul e cabinetul de lucru al lui Manolaș, un iatac subțire și sonor ca o ghitară și în care toate coardele mizeriei lui domestice răsună cu fidelitate. GALACTION, O. I 610. M-am dăruit cu totul unei cauze... care depășește orice preocupări domestice. CAMIL PETRESCU, T. I 296.

DOMESTIC, -Ă adj. 1. (Despre animale) Care trăiește lîngă casa omului; de casă. 2. (Despre ocupații, condiții de trai) De casă, familial. [Cf. fr. domestique, lat. domesticus].

DOMESTIC, -Ă adj. 1. (despre animale) care trăiește pe lângă casa omului. 2. (despre ocupații, condiții de trai) de casă, familial; (referitor la un interior de apartament) intim. (< fr. domestique, lat. domesticus)

DOMESTIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre animale) Care trăiește pe lângă casă, s-a deprins cu omul și este folosit în avantajul acestuia. 2) rar Care se referă la casă sau la gospodărie; casnic; gospodăresc. /<fr. domestique, lat. domesticus

domestic a. 1. privitor la casă, la familie: vieața domestică; 2. îmblânzit, care trăiește pe lângă casele oamenilor: animale domestice.

* doméstic, -ă adj. (lat. domesticus, d. domus, casă). De casă, casnic, de familie: animale domestice (saŭ de curte, de casă). Vechĭ dumesnic.

domestec, ~ă a vz domestic

domestnic, ~ă a vz domestic

domnestic, ~ă a vz domestic

dumésnic, -éstnic și -estic, -ă adj. (lat. dǒmĕsticus, infl. și de vsl. domaštĭnĭ, domašĭnĭ, domestic). Vechĭ. Domestic. Fals domesnic la uniĭ autorĭ modernĭ.

domestic adj. m., pl. domestici; f. domestică, pl. domestice

domestic adj. m., pl. domestici; f. domestică, pl. domestice

domestic adj. m., pl. domestici; f. sg. domestică, pl. domestice

domestic.

DOMESTIC adj. v. intern.

DOMESTIC adj. 1. (înv.) dumesnic. (Animal ~.) 2. v. casnic. 3. casnic, menajer. (Aparat de uz ~.) 4. v. intim.

DOMESTIC adj. 1. (înv.) dumesnic. (Animal ~.) 2. casnic, familial, gospodăresc. (Treburi ~.) 3. casnic, menajer. (Aparat de uz ~.) 4. intim, particular, personal, privat. (Relații ~.)

domestic adj. v. INTERN.

Domestic ≠ sălbatic

domestic (domestică), adj. – 1. (Despre animale) Care trăiește pe lîngă casă. – 2. Care este legat de casă. Lat. domesticus (sec. XIX). Este dublet neol. de la dume(t)nic, adj. dispărut (sec. XVII), și de la dumes(t)nic, adj. (domestic; blînd, liniștit; Bucov., fertil), care pare a fi rezultat al unei încrucișări cu sl. domaštinŭ (Cihac, II, 105; Pușcariu 556; Candrea-Dens., 522; REW 2732). – Der. domestici, vb. (a îmblînzi), din fr. domestiquer; dumesnici, vb. (a îmblînzi); dumes(t)nicie, s. f. (blîndețe); nedumes(t)nicie, (încăpățînare; posomoreală).

domestic (Biz.) (< gr. δομέστιϰος [domesticos]), denumirea celor doi conducători ai „corurilor” din strana* dreaptă și stângă, subordonați protopsaltului*. În sec. 18, d. din strana stângă a primit denumirea de lampadar* (λαμπαδάριος), fiind subordonat protopsaltului*, care preia în aceeași epocă, și funcția d. din strana dreaptă.