dogoreală sf [At: (ante 1600) CUV. D. BĂTR. II, 150/1 / V: (înv) dug~ / Pl: ~eli / E: dogori + -eală] 1-3 Dogoare (1-3).

DOGOREALĂ sf. 1 Dogoare: dogoreala focului ¶ 2 Arșiță: roata vaporului vîntură pietre scumpe în dogoreala soarelui (VLAH.) ¶ 3 Foc: suflul voinicului se înmuiase la dogoreala dragostelor femeiești (ODOB.) [dogori].

DOGOREALĂ s. f. Faptul de a dogori; dogoare. V. arșiță. De sus, din cerul de o ștearsă albăstrime, în loc să cadă ploaia răcoritoare, se revărsaseră, ca din butii fără fund, arșiță, dogoreală. CĂLUGĂRU, O. P. 33. Sub dogoreala unui soare orbitor de lumină, se prăjește, întins a lene, de-a lungul Dunării albastre, orășelul X. BRĂESCU, V. A. 9.

dogoreală f. căldură arzătoare.

dogoreálă f., pl. elĭ. Dogoare, acțiunea de a dogori.

dugoreală sf vz dogoreală

dogoreală s. f., g.-d. art. dogorelii

dogoreală s. f., g.-d. art. dogorelii

dogoreală s. f., g.-d. art. dogorelii

dogoreală, -reli.

a fi în dogoreală expr. (intl.) a fi căutat de poliție.

DOGOREALĂ s. 1. v. caniculă. 2. v. dogoare.

DOGOREALĂ s. 1. arșiță, caniculă, călduri (pl.), dogoare, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pîrjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală, (livr.) torpoare, (pop.) arsură, vipie, (reg.) buhoare, cocăt, crăpăt, năplăială, pîclă, prepăt, prigoare, puhăială, zăpuc, (prin Ban.) arsoare, (Ban. și Transilv.) friptoare, (prin Olt.) japsă, (Ban.) pripeală, (înv.) ars, pripec, (fig.) cuptor, jar. (~ zilelor de vară.) 2. arșiță, dogoare, fierbințeală, pară, văpaie. (~ focului.)