DOGOREALĂ s. f. Faptul de a dogori; dogoare. V. arșiță. De sus, din cerul de o ștearsă albăstrime, în loc să cadă ploaia răcoritoare, se revărsaseră, ca din butii fără fund, arșiță, dogoreală. CĂLUGĂRU, O. P. 33. Sub dogoreala unui soare orbitor de lumină, se prăjește, întins a lene, de-a lungul Dunării albastre, orășelul X. BRĂESCU, V. A. 9.