17 definiții pentru dispreț despreț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dispréț sn [At: KOGĂLNICEANU, ap. PLR I, 157 / V: (înv) des~, (îvr) despréciu / E: it disprezzo] 1 Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva. 2 Lipsă de stimă față de ceva sau cineva. 3 (Îlav) Cu ~ Fără considerație. 4 (Îlav) În ~ul În ciuda.

DISPRÉȚ s. n. Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva; lipsă de considerație sau de stimă față de cineva sau de ceva. ◊ Loc. adv. Cu dispreț = în mod disprețuitor. [Var.: (înv.) despréț s. n.] – Din it. disprezzo.

DISPRÉȚ s. n. Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva; lipsă de considerație sau de stimă față de cineva sau de ceva. ◊ Loc. adv. Cu dispreț = în mod disprețuitor. [Var.: (înv.) despréț s. n.] – Din it. disprezzo.

DISPRÉȚ s. n. Sentiment al celui care nesocotește sau depreciază pe cineva sau ceva; atitudine prin care cineva își manifestă lipsa de stimă sau considerație față de cineva sau de ceva; desconsiderație. Fiindcă de avere te-nlătură disprețul, O caldă-mbrățișare primească cîntărețul. MACEDONSKI, O. II 213. Orice suflet mîndru plătește disprețul cu dispreț. VLAHUȚĂ, O. A. II 110. ◊ Loc. adj. De dispreț = care exprimă, care dovedește dispreț; disprețuitor. Înfruntă pe cei de față cu privirile lui negre și-și repezi înainte barba scurtă și creață c-o mișcare de dispreț a buzelor. SADOVEANU, Z. C. 165. Miron Iuga îi aruncă o privire de dispreț. REBREANU, R. II 95. (Rar) Cu dispreț = disprețuitor. [Era] cam colțos, cam cu dispreț pentru galon, dar altfel bun camarad. SADOVEANU, O. VI 177. ◊ Loc. adv. Cu dispreț = în mod disprețuitor, fără stimă sau considerație (față de cineva sau ceva). Beizade privi cu dispreț pe soțul său. SADOVEANU, Z. C. 324. Baiazid privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț: – Ce vrei tu? EMINESCU, O. I 146. – Variantă: (învechit) despréț (M. I. CARAGIALE, C. 90, CREANGĂ, A. 145, RUSSO, S. 61) s. n.

DISPRÉȚ s.n. Sentiment care face pe cineva să nu aibă stimă pentru altcineva sau să nu considere bun un lucru. ♦ Desconsiderare a unei persoane sau a unui lucru. [Pl. -țuri. / < it. disprezzo].

DISPRÉȚ s. n. sentiment care face pe cineva să nu aibă stimă pentru altcineva sau să nu considere bun un lucru. ◊ desconsiderare a unei persoane, a unui lucru. (< it. disprezzo)

DISPRÉȚ n. Atitudine care denotă lipsă de considerație față de cineva sau de ceva. /<it. disprezzo

* dispréț n., pl. urĭ (it. disprezzo. V. preț). Disconsiderațiune, sentiment pin care considerĭ (o persoană saŭ un lucru) nedemn de atențiune, fie că nu te temĭ de el, fie că nu-l doreștĭ: dispreț de moarte, de bogățiĭ.

DESPRÉȚ s. n. v. dispreț.

despreț n. 1. sentiment prin care se judecă o persoană sau un lucru ca nedemn de stimă, de atențiune; 2. fig. desprețul morții. [Lit.: deprețiere].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISPRÉȚ s. desconsiderare, desconsiderație, (înv.) defăimare. (Ce este acest ~ față de el?)

DISPREȚ s. desconsiderare, desconsiderație, (înv.) defăimare. (Ce este acest ~ față de el?)

Dispreț ≠ admirație, adorație, preț, prețuire, respect, simpatie, stimă


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DISPREȚ. Subst. Dispreț, disprețuire, urgisire (înv. și pop.), desconsiderare, desconsiderație, lipsă de respect (de considerație, de stimă, de atenție); nesocotire, ignorare, neglijare, sfidare, desfidere (rar), desfid (înv.); subapreciere, subestimare, subevaluare, depreciere; discreditare, discredit (rar), compromitere. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), blam, blamare, oprobriu (livr.), condamnare, stigmatizare, înfierare (fig.). Adj. Disprețuitor, de dispreț, cu dispreț, plin de dispreț, depreciativ, sfidător. Disprețuit, desconsiderat, discreditat, subapreciat, nerespectat, nesocotit, depreciat, neglijat. Stigmatizat, înfierat (fig.), damnat (livr.). Reprobabil, condamnabil, damnabil. Vb. A disprețui, a nu prețui, a nu respecta, a nu pune preț (pe cineva), a desconsidera, a sfida, a desfide, a urgisi (înv. și pop.), a nesocoti, a deprecia, a nu lua în seamă, a nu ține seamă de..., a ignora, a neglija, a trece peste..., a trata cu dispreț, a subaprecia, a subestima, a subevalua; a discredita, a compromite. A dezaproba, a reproba, a condamna, a blama, a stigmatiza, a înfiera (fig.). Adv. Cu dispreț, disprețuitor. V. antipatie, batjocură, blestem, discreditare, dușmănie, impolitețe, ofensă.

Intrare: dispreț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dispreț
  • disprețul
  • disprețu‑
plural
  • disprețuri
  • disprețurile
genitiv-dativ singular
  • dispreț
  • disprețului
plural
  • disprețuri
  • disprețurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • despreț
  • desprețul
  • desprețu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • despreț
  • desprețului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)