19 definiții pentru dispreț despreț

dispréț sn [At: KOGĂLNICEANU, ap. PLR I, 157 / V: (înv) des~, (îvr) despréciu / E: it disprezzo] 1 Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva. 2 Lipsă de stimă față de ceva sau cineva. 3 (Îlav) Cu ~ Fără considerație. 4 (Îlav) În ~ul În ciuda.

DISPRÉȚ s. n. Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva; lipsă de considerație sau de stimă față de cineva sau de ceva. ◊ Loc. adv. Cu dispreț = în mod disprețuitor. [Var.: (înv.) despréț s. n.] – Din it. disprezzo.

DESPRÉȚ s. n. v. dispreț.

DISPRÉȚ s. n. Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva; lipsă de considerație sau de stimă față de cineva sau de ceva. ◊ Loc. adv. Cu dispreț = în mod disprețuitor. [Var.: (înv.) despréț s. n.] – Din it. disprezzo.

DISPRÉȚ s. n. Sentiment al celui care nesocotește sau depreciază pe cineva sau ceva; atitudine prin care cineva își manifestă lipsa de stimă sau considerație față de cineva sau de ceva; desconsiderație. Fiindcă de avere te-nlătură disprețul, O caldă-mbrățișare primească cîntărețul. MACEDONSKI, O. II 213. Orice suflet mîndru plătește disprețul cu dispreț. VLAHUȚĂ, O. A. II 110. ◊ Loc. adj. De dispreț = care exprimă, care dovedește dispreț; disprețuitor. Înfruntă pe cei de față cu privirile lui negre și-și repezi înainte barba scurtă și creață c-o mișcare de dispreț a buzelor. SADOVEANU, Z. C. 165. Miron Iuga îi aruncă o privire de dispreț. REBREANU, R. II 95. (Rar) Cu dispreț = disprețuitor. [Era] cam colțos, cam cu dispreț pentru galon, dar altfel bun camarad. SADOVEANU, O. VI 177. ◊ Loc. adv. Cu dispreț = în mod disprețuitor, fără stimă sau considerație (față de cineva sau ceva). Beizade privi cu dispreț pe soțul său. SADOVEANU, Z. C. 324. Baiazid privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț: – Ce vrei tu ? EMINESCU, O. I 146. – Variantă: (învechit) despréț (M. I. CARAGIALE, C. 90, CREANGĂ, A. 145, RUSSO, S. 61) s. n.

DISPRÉȚ s. desconsiderare, desconsiderație, (înv.) defăimare. (Ce este acest ~ față de el?)

Dispreț ≠ admirație, adorație, preț, prețuire, respect, simpatie, stimă

DISPRÉȚ s.n. Sentiment care face pe cineva să nu aibă stimă pentru altcineva sau să nu considere bun un lucru. ♦ Desconsiderare a unei persoane sau a unui lucru. [Pl. -țuri. / < it. disprezzo].

DISPRÉȚ s. n. sentiment care face pe cineva să nu aibă stimă pentru altcineva sau să nu considere bun un lucru. ◊ desconsiderare a unei persoane, a unui lucru. (< it. disprezzo)

DISPRÉȚ n. Atitudine care denotă lipsă de considerație față de cineva sau de ceva. /<it. disprezzo

despreț n. 1. sentiment prin care se judecă o persoană sau un lucru ca nedemn de stimă, de atențiune; 2. fig. desprețul morții. [Lit.: deprețiere].

* dispréț n., pl. urĭ (it. disprezzo. V. preț). Disconsiderațiune, sentiment pin care considerĭ (o persoană saŭ un lucru) nedemn de atențiune, fie că nu te temĭ de el, fie că nu-l doreștĭ: dispreț de moarte, de bogățiĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DISPRÉȚ s. desconsiderare, desconsiderație, (înv.) defăimáre. (Ce este acest ~ față de el?)

DISPREȚ. Subst. Dispreț, disprețuire, urgisire (înv. și pop.), desconsiderare, desconsiderație, lipsă de respect (de considerație, de stimă, de atenție); nesocotire, ignorare, neglijare, sfidare, desfidere (rar), desfid (înv.); subapreciere, subestimare, subevaluare, depreciere; discreditare, discredit (rar), compromitere. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), blam, blamare, oprobriu (livr.), condamnare, stigmatizare, înfierare (fig.). Adj. Disprețuitor, de dispreț, cu dispreț, plin de dispreț, depreciativ, sfidător. Disprețuit, desconsiderat, discreditat, subapreciat, nerespectat, nesocotit, depreciat, neglijat. Stigmatizat, înfierat (fig.), damnat (livr.). Reprobabil, condamnabil, damnabil. Vb. A disprețui, a nu prețui, a nu respecta, a nu pune preț (pe cineva), a desconsidera, a sfida, a desfide, a urgisi (înv. și pop.), a nesocoti, a deprecia, a nu lua în seamă, a nu ține seamă de..., a ignora, a neglija, a trece peste..., a trata cu dispreț, a subaprecia, a subestima, a subevalua; a discredita, a compromite. A dezaproba, a reproba, a condamna, a blama, a stigmatiza, a înfiera (fig.). Adv. Cu dispreț, disprețuitor. V. antipatie, batjocură, blestem, discreditare, dușmănie, impolitețe, ofensă.

Intrare: dispreț
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dispreț disprețul
plural disprețuri disprețurile
genitiv-dativ singular dispreț disprețului
plural disprețuri disprețurilor
vocativ singular
plural
despreț
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular despreț desprețul
plural
genitiv-dativ singular despreț desprețului
plural
vocativ singular
plural