DISPREȚ. Subst. Dispreț, disprețuire, urgisire (înv. și pop.), desconsiderare, desconsiderație, lipsă de respect (de considerație, de stimă, de atenție); nesocotire, ignorare, neglijare, sfidare, desfidere (rar), desfid (înv.); subapreciere, subestimare, subevaluare, depreciere; discreditare, discredit (rar), compromitere. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), blam, blamare, oprobriu (livr.), condamnare, stigmatizare, înfierare (fig.). Adj. Disprețuitor, de dispreț, cu dispreț, plin de dispreț, depreciativ, sfidător. Disprețuit, desconsiderat, discreditat, subapreciat, nerespectat, nesocotit, depreciat, neglijat. Stigmatizat, înfierat (fig.), damnat (livr.). Reprobabil, condamnabil, damnabil. Vb. A disprețui, a nu prețui, a nu respecta, a nu pune preț (pe cineva), a desconsidera, a sfida, a desfide, a urgisi (înv. și pop.), a nesocoti, a deprecia, a nu lua în seamă, a nu ține seamă de..., a ignora, a neglija, a trece peste..., a trata cu dispreț, a subaprecia, a subestima, a subevalua; a discredita, a compromite. A dezaproba, a reproba, a condamna, a blama, a stigmatiza, a înfiera (fig.). Adv. Cu dispreț, disprețuitor. V. antipatie, batjocură, blestem, discreditare, dușmănie, impolitețe, ofensă.