11 definiții pentru dibăcie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, abilitate, viclenie; rafinament. – Dibaci + suf. -ie.

dibăcíe sf [At: OBLĂDUIREA, 53/12 / Pl: ~ii / E: dibaci + -ie] 1 Pricepere deosebită Si: iscusință, îndemânare. 2 Măiestrie. 3 (Fig) Șiretenie. 4 (Pex; fig) Rafinament.

DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, viclenie; rafinament. – Dibaci + suf. -ie.

DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemînare, iscusință, pricepere. Oriunde s-ar fi adunat roiul, pe-o creangă cît de sus, băiatul îl cobora cu dibăcie și cu mișcări cumpănite. SADOVEANU, P. M. 50. Are... dibăcia cofetarului de a ridica pe farfuria întinsă o cremă bătută, cu moț. ARGHEZI, P. T. 6. [În antichitate] dibăcia, puterea fizică a luptătorului hotărau biruința. GHEREA, ST. CR. II 108. ♦ Șiretenie, viclenie, rafinament. Om cu rostul lui, muncitor, gospodar, Badea fusese cercat de multe pețitoare, dar cu toată dibăcia lor nu putuse să-l prindă în laț nici una. GALACTION, O. I 124.

DIBĂCÍE ~i f. Caracter dibaci; pricepere; îndemânare; iscusință; dexteritate; abilitate. [Art. dibăcia; G.-D. dibăciei; Sil. -ci-e] /dibaci + suf. ~ie

dibăcie f. calitatea omului dibaciu: îndemânare, iscusință.

dibăcíe (vest) și ghibăcíe (est) f. Calitatea de a fi dibacĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dibăcíe s. f., art. dibăcía, g.-d. art. dibăcíei; pl. dibăcíi, art. dibăcíile

dibăcíe s. f., art. dibăcía, g.-d. art. dibăcíei; pl. dibăcíi, art. dibăcíile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIBĂCÍE s. 1. v. îndemânare. 2. v. măiestrie. 3. v. inteligență.

DIBĂCIE s. 1. abilitate, destoinicie, dexteritate, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndemînare, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mînuirea...) 2. artă, iscusință, îndemînare, măiestrie, meșteșug, pricepere, știință, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 3. agerime, deșteptăciune, inteligență, iscusință, istețime, îndemînare, pricepere. (~ unei persoane într-o împrejurare dată.)

Intrare: dibăcie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dibăcie
  • dibăcia
plural
  • dibăcii
  • dibăciile
genitiv-dativ singular
  • dibăcii
  • dibăciei
plural
  • dibăcii
  • dibăciilor
vocativ singular
plural

dibăcie

  • exemple
    • Oriunde s-ar fi adunat roiul, pe-o creangă cît de sus, băiatul îl cobora cu dibăcie și cu mișcări cumpănite. SADOVEANU, P. M. 50.
      surse: DLRLC
    • Are... dibăcia cofetarului de a ridica pe farfuria întinsă o cremă bătută, cu moț. ARGHEZI, P. T. 6.
      surse: DLRLC
    • [În antichitate] dibăcia, puterea fizică a luptătorului hotărau biruința. GHEREA, ST. CR. II 108.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Om cu rostul lui, muncitor, gospodar, Badea fusese cercat de multe pețitoare, dar cu toată dibăcia lor nu putuse să-l prindă în laț nici una. GALACTION, O. I 124.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Dibaci + sufix -ie.
    surse: DEX '98 DEX '09