13 definiții pentru destăinui

destăinuí [At: PLEȘOIANU, T. I, 120/3 / V: (înv) distăiná / Pzi: ~ắinui, ~ésc și (înv) distáin / E: des- + tăinui] 1 vt (D. oameni; c. i. fapte tăinuite, nedescoperite sau informații) A nu mai ține ascuns Si: a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a releva. 2 vt A face să fie cunoscut, înțeles, pătruns de mintea omenească Si: a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a releva. 3 vr A-și da pe față (toate) gândurile, sentimentele, spunând deschis, fară ocol, (tot) ce are pe suflet Si: a se confesa, a declara, a se spovedi. 4 vr (Fig; d. gânduri sau sentimente) A ieși la iveală (brusc și cu intensitate). 5 vtr (Fig) A (se) face vizibil Si: a (se) arăta. 6 vtr (Fig) A (se) pune în evidență.

DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui.

DESTĂINUÍ, destăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destắinui] – Des1- + tăinui.

DESTĂINUÍ, destăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gînd ascuns; a mărturisi, a împărtăși, a divulga. Nevasta a crezut că slujnica va fi destăinuit ceva soțului. SADOVEANU, D. P. 41. Mi-a destăinuit că între grecii din Fanar este o fracțiune care ar vrea să-l ridice pe el patriarh. GALACTION, O. I 92. [Badea] cu mine s-ar iubi, Dar nu cutează-a grăi, Dorul a-și destăinui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. ◊ Fig. Adierile călătoare ale dimineții își destăinuiesc frunzelor adormite ale codrului eterna lor dragoste. HOGAȘ, M. N. 91. 2. Refl. A-și da pe față toate gîndurile sau sentimentele. Dar tu ești popă, ești judecător, să se destăinuiască în fața ta ? PAS, Z. I 185. Nici celui mai bun prieten nu i s-ar fi putut destăinui. BART, E. 183. După ce se încredință de cinstea babei, se destăinui ei și-i spuse din fir pînă în ață cine era și tot ce vrea. POPESCU, B. III 81. Dacă nu ești în stare s-o iubești pre cît te iubește, pentru ce nu te destăinuiești ei ? NEGRUZZI, S. I 48. 3. Refl. Fig. A se da pe față, a ieși la iveală, a se trăda. Trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede. M. I. CARAGIALE, C. 11. Ridinger, subt a cărui mînă de meșter natura sălbatică a fiarelor s-a destăinuit într-un chip așa de măreț. ODOBESCU, S. III 143. – Prez. ind. și: destắinui (MACEDONSKI, O. I 383).

!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 destắinuie/să destăinuiáscă

destăinuí vb. (sil. -nu-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. destăinuiáscă

DESTĂINUÍ vb. 1. a declara, a deconspira, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spovedi, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ dragostea lui pentru ea.) 2. a deconspira, a dezvălui, a divulga. (A ~ întreaga lucrătură.) 3. a se confesa, a se mărturisi, a se spovedi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ cuiva.)

A destăinui ≠ a acoperi, a tăinui

A DESTĂINUÍ destăinui tranz. 1) (gânduri intime, frământări sufletești etc.) A comunica în mod confidențial; a încredința; a confia. 2) (persoane) A arăta așa cum este; a da pe față; a trăda. Ochii l-au destăinuit. 3) (secrete oficiale) A aduce la cunoștința generală; a da în vileag; a dezvălui; a divulga. /des- + a tăinui

A SE DESTĂINUÍ mă destăinui intranz. A încredința o confesiune; a face confidențe; a se confesa; a se confia; a se spovedi. [Sil. -tăi-nu-i] /des- + a tăinui

destăinuì v. 1. a descoperi o taină, a divulga.

destăĭnuĭésc v. tr. (d. taĭnă). Descoper cuĭva o taĭnă, revelez, divulg. V. refl. Fac confidențe.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DESTĂINUÍ vb. 1. a declara, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spovedi, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ marele său secret.) 2. a se confesa, a se mărturisi, a se spovedi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ cuiva.)

Intrare: destăinui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) destăinui destăinuire destăinuit destăinuind singular plural
destăinuie destăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) destăinui (să) destăinui destăinuiam destăinuii destăinuisem
a II-a (tu) destăinui (să) destăinui destăinuiai destăinuiși destăinuiseși
a III-a (el, ea) destăinuie (să) destăinuie destăinuia destăinui destăinuise
plural I (noi) destăinuim (să) destăinuim destăinuiam destăinuirăm destăinuiserăm, destăinuisem*
a II-a (voi) destăinuiți (să) destăinuiți destăinuiați destăinuirăți destăinuiserăți, destăinuiseți*
a III-a (ei, ele) destăinuie (să) destăinuie destăinuiau destăinui destăinuiseră
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) destăinui destăinuire destăinuit destăinuind singular plural
destăinuiește destăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) destăinuiesc (să) destăinuiesc destăinuiam destăinuii destăinuisem
a II-a (tu) destăinuiești (să) destăinuiești destăinuiai destăinuiși destăinuiseși
a III-a (el, ea) destăinuiește (să) destăinuiască destăinuia destăinui destăinuise
plural I (noi) destăinuim (să) destăinuim destăinuiam destăinuirăm destăinuiserăm, destăinuisem*
a II-a (voi) destăinuiți (să) destăinuiți destăinuiați destăinuirăți destăinuiserăți, destăinuiseți*
a III-a (ei, ele) destăinuiesc (să) destăinuiască destăinuiau destăinui destăinuiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)