cătrăni [At: I. IONESCU, M. 85 / V: ~ămi / Pzi: ~nesc / E: catran] 1 vt A unge cu catran (2) o corabie (sau funii etc.) spre a nu putrezi Si: a gudrona, a încătrăni (1). 2-3 vtr (Pex) A (se) înnegri. 4 vt (Pex) A face întunecat Si: a încătrăni (4). 5 vt A pârli. 6 vt (Pex) A arde un bulumac, un stâlp de telegraf etc. (sau numai partea care se bagă în pământ a acestora) pentru a nu putrezi Si: a încătrăni (8-9). 7 vr A se îmbrăca în haine negre Si: a încătrăni. 8-9 vtr (Fig) A (se) umple de amărăciune Si: a încătrăni. 10-11 vtr (Fig) A (se) mânia. 12 vt (Fig) A transforma în catran (4) Si: a încătrăni, învenina, a otrăvi. 13-14 vtr A (se) umple de miros greu (ca) de catran Si: a încătrăni.

CĂTRĂNI, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A unge, a îmbiba cu catran, a face impermeabil turnînd catran. Cu pași ușori începu să se primble pe puntea cătrănită. DUNĂREANU, CH. 149. Du-te de caută nouă piei de bivol, să le cătrănești. ISPIRESCU, L. 27. Trupu-i cătrănea, După ce-l golea, Apoi foc îi da. ALECSANDRI, P. P. 118. 2. Refl. Fig. (Uneori determinat prin «de mînie», «de necaz», «de ciudă» etc.) A se necăji, a se supăra rău, a se amărî. Cucoana Marița se cătrănește că toi n-a sosit încă Spiridon cu cega. SLAVICI, N. 1 286. Se cătrăni de mînie cînd văzu necuviincioasa purtare a haiducului. ISPIRESCU, L. 143. ◊ (Despre suflet sau inimă) Lui Moș Gheorghe i s-a cătrănit din nou sufletul; nu-i mai arde nici de mitropolie, nici de nimic. SP. POPESCU, M. G. 83. ◊ Tranz. Olteanca din Slatina, Cu ochii cît strachina, Mi-a cătrănit inima. TEODORESCU, P. P. 337. 3. Tranz. Fig. A otrăvi. Ne căra prin cine știe ce fund de mahala, să ne cătrănească cu vreo poșircă mucegăită și tulbure. M. I. CARAGIALE, C. 60. ♦ Intranz. Fig. (Rar) A se face venin; a se învenina. [Calul] departe-l azvîrlea, Fierea-ntr-însul cătrănea. TEODORESCU, P. P. 523.

CĂTRĂNI, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A unge, a îmbiba cu catran. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) supăra rău, a (se) amărî, a (se) necăji. 3. Tranz. Fig. A otrăvi. ♦ Intranz. Fig. (Rar) A se învenina. – Din catran.

A CĂTRĂNI ~esc tranz. 1) A da cu catran (în scop protector). 2) fig. (persoane) A face să se cătrănească. /Din catran

A SE CĂTRĂNI mă ~esc intranz. 1) A se supăra foarte tare. 2) fig. A deveni trist; a se întrista; a se mâhni; a se amărî; a se scârbi. /Din catran

cătrănì v. 1. a unge cu catran: trupu-i cătrănia; 2. fig. a se aprinde de mânie, a se înfuria: să-și uite necazul care-l cătrănia PANN.

cătrămi v vz cătrăni

cătrăna v vz cătrăni

cătrănésc v. tr. (d. catran). Ung orĭ amestec cu catran: a cătrăni o corabie, o șosea, apa. Fig. Fam. Supăr, mohorăsc, posomorăsc: această veste l-a cătrănit răŭ. V. refl. Mă întunec, mă posomorăsc: ceru s’a cătrănit. Mă supăr, mă posomorăsc: auzind vestea, s’a cătrănit. – Maĭ rar încătr-. Barb. gudronez (fr. gudronner).

cătrăni (a ~) (desp. că-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cătrănesc, 3 sg. cătrănește, imperf. 1 cătrăneam; conj. prez. 1 sg. să cătrănesc, 3 să cătrănească

cătrăni (a ~) (că-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cătrănesc, imperf. 3 sg. cătrănea; conj. prez. 3 să cătrănească

cătrăni vb. (sil. -tră-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cătrănesc, imperf. 3 sg. cătrănea, conj. prez. 3 sg. și pl. cătrănească

CĂTRĂNI vb. v. amărî, indispune, îndurera, întrista, mâhni, necăji, supăra.

CĂTRĂNI vb. 1. a gudrona. (A ~ fundul unei bărci.) 2. a smoli. (A ~ un obiect de lemn.)

CĂTRĂNI vb. 1. a gudrona. (A ~ fundul unei bărci.) 2. a smoli. (A ~ un obiect de lemn.)

cătrăni vb. v. AMĂRÎ. INDISPUNE. ÎNDURERA. ÎNTRISTA. MÎHNI. NECĂJI. SUPĂRA.

cătrăni, cătrănesc, vb. refl. – A se amărî, a se necăji, a se supăra. – Din catran (< tc. katran < arab. alqitrān, prin interm. srb. katran, magh. katrány) (Scriban, DLRM, MDA).