învenina [At: PISCUPESCU, O. 42/13 / V: (reg) ~erina, ~vini~ / Pzi: ~nez, (înv) ~nin / E: în- + venin, cf lat invenenare] 1 vt A face ca ceva să devină otrăvitor din cauza veninului Si: a otrăvi, (reg) a înverunășa. 2-3 vtr (Fig) (A face să devină sau) a deveni neplăcut, greu de suportat Si: a (se) înrăutăți. 4-5 vtr (Fig) A (se) umple de supărare Si: a (se) înfuria. 6-7 vtr A (se) umple de invidie, de ură. 8-9 vtr Fig) A (se) umple de amărăciune Si: a (se) amărî, a (se) mâhni.

ÎNVENINA, înveninez, vb. I. Tranz. 1. A omorî cu ajutorul veninului; a otrăvi. Teme-te de paserea dracului, căci n-o poți învenina... cunoaște otrava. SADOVEANU, D. P. 42. ♦ A vicia umplînd de venin, făcînd să conțină venin. În capătul pădurii ne așteaptă un balaor groaznic care înveninează văzduhul cu suflarea lui. POPESCU, B. II 17. ◊ Refl. Fig. Sînt bolnav de inimă și de ficat și, dacă mă turbură cineva, mi se înveninează sîngele. SADOVEANU, M. C. 18. 2. Fig. A face ca o situație să devină neplăcută, greu de suportat, plină de amărăciuni. Rogojinaru, deși avea replica gata, ca să nu mai învenineze lucrurile, se mulțumi să mormăie ceva în farfuria lui. REBREANU, R. I 41. Aducere-aminte a celor doisprezece coconași îl supăra neîncetat și îi învenina toate plăcerile. NEGRUZZI, S. I 87. ♦ (Cu privire la persoane) A face să simtă chinuri sufletești; a amărî, a înrăi. Mereu mă înveninează și mă împunge că m-am măritat cu taică-tău. DUMITRIU, N. 42. – Variantă: venina (ISPIRESCU, L. 396, PANN, P. V. I 122, PISCUPESCU, O. 42) vb. I.

A ÎNVENINA ~ez tranz. 1) A face să se învenineze. 2) rar (substanțe, produse alimentare sau agricole etc.) A trata cu venin; a otrăvi. 3) fig. A umple de venin, de amărăciune; a otrăvi. 4) înv. A ucide cu venin; a otrăvi. /<lat. invenerare

A SE ÎNVENINA mă ~ez intranz. 1) (despre persoane) A se umple de venin; a deveni veninos. 2) fig. (despre situații, ambianțe etc.) A deveni insuportabil. /<lat. invenerare

înveninà v. 1. a da venin; 2. a lua venin. [Lat. VENENARE].

înverina sf vz învenina

învinina a vz învenina

venina v [At: CM II, 311 / Pzi: ~nez, 3 și (îvr) venină / E: venin] 1 vt (Îvp) A inocula venin (1) într-un organism prin contactul cu o plantă sau prin mușcătura, respectiv, înțepătura unui animal. 2 vt (Îvp) A otrăvi cu venin (7). 3 (Înv) A face să devină otrăvitor. 4 (Înv; fig) A înrăutăți. 5 (Înv; fig) A face să devină greu de suportat. 6-7 vtr (Îvp; fig) A (se) supăra. 8-9 vtr (Înv; fig) A (se) mânia.

veninat, ~ă a [At: CORESI, EV. 202 / Pl: ~ați, ~e / E: venina] 1-3 (Îrg) Veninos (1-3). 4 (Fig; d. oameni) Rău. 5 (Fig; d. oameni) Dușmănos. 6 (Fig; d. manifestări, stări etc. ale oamenilor) Care trădează răutate. 7 (Fig; d. manifestări, stări etc. ale oamenilor) Care este determinat de răutate. 8 (Fig; d. manifestări, stări etc. ale oamenilor) Care este expresia dușmăniei, a urii. 9-10 (Îrg; d. lichide, substanțe etc.) Veninos (9-10). 11 (Înv; d. ființe) Otrăvit cu venin (7). 12 (D. răni; în descântece) Infectat. 13 (D. boli; în descântece) Care provoacă infecție.

VENINA vb. I v. învenina.

înveninéz v. tr. (d. venin, ca lat. venenare, d. venenum, venin; it. velenare, pv. cat. enverinar, fr. envenimer, sp. pg. envenenar). Daŭ venin, otrăvesc, intoxic: tutunu înveninează organizmu. Fig. Stric sufletu cu mincĭunĭ: demagogiĭ înveninează poporu. – Vechĭ și veninéz.

veninát, -néz, V. înveninez.

învenina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înveninez, 3 înveninează; conj. prez. 1 sg. să înveninez, 3 să învenineze

învenina (a ~) vb., ind. prez. 3 înveninează

învenina vb., ind. prez. 1 sg. înveninez, 3 sg. și pl. înveninează

ÎNVENINA vb. v. otrăvi.

ÎNVENINA vb. a (se) otrăvi, (pop.) a (se) venina, a (se) verenoșa, (înv. și reg.) a (se) topsica, (înv.) a (se) adăpa.