13 definiții pentru cuvânta


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cuvânta [At: DOSOFTEI, PS. 16 / Pzi: cuvânt / E: ml convento, -are] 1 (Înv) A vorbi. 2 (Nob; înv) A descrie. 3 vr (Înv) A se spune. 4 vt (Îe) A ~ de bine sau de rău (pe cineva) A vorbi de bine sau de rău pe cineva. 5 vt A articula cuvinte. 6 vr A se adresa cuiva. 7 vt A pune o vorbă bună pe lângă cineva. 8 vt (Rar; îe) A-l ~ (pe cineva) A se adresa cuiva. 9 vt (Îae) A-i da cuiva cuvântul. 10 vr (Nob; înv; îe, după sl vele-recevati] A mare ~ A se răsti la cineva. 11 vt (Înv) A slăvi. 12 vr (Înv) A binecuvânta. 13 vt A da ordin. 14 vt A declara. 15 vr A ține un discurs. 16 vr A recita.

cuvânta [At: PSALT. SCH. 64/13 / Pzi: ~tez, (îpp) ~vânt; 2 și (îvp) ~vânți; 3 și (îvp) ~vântă; 6 -tează, (îvp) ~tă / E: ml conventare cf cuvânt] 1 vt A-și exprima gândul prin grai Si: a comunica, a declara, a enunța, a exprima, a expune, a grăi, a spune, a vorbi, a zice. 2-3 vt (Îe) A ~ de bine (sau de rău) pe cineva A spune lucruri bune (sau rele) despre ceva sau cineva Si: a vorbi de bine. 4 vi A avea capacitatea de a articula cuvinte ca și omul Si: a pronunța. 5 vi (Construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, „către”) A începe vorba cu cineva. 6 vi A declara solemn. 7 vi (Îe) A mare-~ A se răsti. 8 vt (Înv) A slăvi. 9 vt (Înv) A binecuvânta. 10 vt (Înv) A ordona.

CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.

CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și: cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.

A CUVÂNTÁ cuvânt 1. tranz. 1) rar A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice; a spune. 2) (discursuri) A prezenta în fața unui public. 2. intranz. A fi în stare să-și exprime gândurile prin cuvinte; a avea facultatea de a exprima prin viu grai. /<lat. conventare

cuvântà v. a vorbi în șir (cu o nuanță de solemnitate): se urcă pe tribună și astfel cuvântează. [Lat. CONVENTARE, a se aduna la un loc].

CUVÎNTÁ, cuvîntez, vb. I. (Mai ales arhaizant) 1. Tranz. (Folosit și absolut) A vorbi, a spune, a grăi, a zice; a declara, a exprima. Simeon Bîrnovă... cuvîntă cu îndrăzneală: Eu, măria-ta, nu cer nimica. SADOVEANU, O. VII 17. Sufletul mi-e dornic să te-asculte. Cuvîntează. DAVILA, V. V. 182. În fine să mai cuvîntăm ceva și despre numele... acestei păsări. MARIAN, O. II 292. Cuvîntînd aceasta, s-au acățat de lanț și s-au suit pînă în ceri. SBIERA, P. 91. ◊ (Determinat prin «din gură») Merge badea... Din gură cuvîntînd. HODOȘ, P. P. 45. Irina din gură a cuvîntat: Turcilor... Ia lăsați-mă-napoi. ȘEZ. I 44. ◊ (Cu complement intern) Cînd se apropie... de dînsul și începu să-l mîngîie... cînd își deschise gura spre a-i cuvînta niște vorbe... nu mai știu ce face. ISPIRESCU, U. 93. 2. Tranz. A ține un discurs; a recita. Vei binevoi a le învăța pe de rost, pentru ca să le poți cuvînta curat și pe înțeles. NEGRUZZI, S. I 8. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte (ca omul). Din lumea celor care nu cuvîntă [titlu]. GÎRLEANU. Toate juvinele cuvîntau omenește. DELAVRANCEA, S. 240. – Prez. ind. și: cuvîntez (SADOVEANU, F. J. 43, ISPIRESCU, U. 15, TEODORESCU, P. P. 51), cuvînt (C. PETRESCU, C. V. 267).

cuvîntéz v. tr. și intr. (d. cuvînt). Vorbesc maĭ serios, țin discurs. – Și cuvintez, -ezĭ, -eáză, să -ez, -ezĭ, -eze (cînd în silaba următoare e un e saŭ un ea, ca cuvînt, cuvinte).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cuvântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuvânteáză

cuvântá vb., ind. prez. 1 sg. cuvântéz, 3 sg. și pl. cuvânteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUVÂNTÁ vb. v. afirma, declama, declara, mărturisi, recita, relata, rosti, spune, vorbi, zice.

cuvânta vb. v. AFIRMA. DECLAMA. DECLARA. MĂRTURISI. RECITA. RELATA. ROSTI. SPUNE. VORBI. ZICE.

Intrare: cuvânta
cuvânta (1 cuvântez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuvânta
  • cuvântare
  • cuvântat
  • cuvântatu‑
  • cuvântând
  • cuvântându‑
singular plural
  • cuvântea
  • cuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuvântez
(să)
  • cuvântez
  • cuvântam
  • cuvântai
  • cuvântasem
a II-a (tu)
  • cuvântezi
(să)
  • cuvântezi
  • cuvântai
  • cuvântași
  • cuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • cuvântea
(să)
  • cuvânteze
  • cuvânta
  • cuvântă
  • cuvântase
plural I (noi)
  • cuvântăm
(să)
  • cuvântăm
  • cuvântam
  • cuvântarăm
  • cuvântaserăm
  • cuvântasem
a II-a (voi)
  • cuvântați
(să)
  • cuvântați
  • cuvântați
  • cuvântarăți
  • cuvântaserăți
  • cuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuvântea
(să)
  • cuvânteze
  • cuvântau
  • cuvânta
  • cuvântaseră
cuvânta (1 cuvintez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT207)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuvânta
  • cuvântare
  • cuvântat
  • cuvântatu‑
  • cuvântând
  • cuvântându‑
singular plural
  • cuvintea
  • cuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuvintez
(să)
  • cuvintez
  • cuvântam
  • cuvântai
  • cuvântasem
a II-a (tu)
  • cuvintezi
(să)
  • cuvintezi
  • cuvântai
  • cuvântași
  • cuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • cuvintea
(să)
  • cuvinteze
  • cuvânta
  • cuvântă
  • cuvântase
plural I (noi)
  • cuvântăm
(să)
  • cuvântăm
  • cuvântam
  • cuvântarăm
  • cuvântaserăm
  • cuvântasem
a II-a (voi)
  • cuvântați
(să)
  • cuvântați
  • cuvântați
  • cuvântarăți
  • cuvântaserăți
  • cuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuvintea
(să)
  • cuvinteze
  • cuvântau
  • cuvânta
  • cuvântaseră
cuvânta (1 cuvânt) verb grupa I conjugarea I
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuvânta
  • cuvântare
  • cuvântat
  • cuvântatu‑
  • cuvântând
  • cuvântându‑
singular plural
  • cuvântă
  • cuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuvânt
(să)
  • cuvânt
  • cuvântam
  • cuvântai
  • cuvântasem
a II-a (tu)
  • cuvânți
(să)
  • cuvânți
  • cuvântai
  • cuvântași
  • cuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • cuvântă
(să)
  • cuvânte
  • cuvânta
  • cuvântă
  • cuvântase
plural I (noi)
  • cuvântăm
(să)
  • cuvântăm
  • cuvântam
  • cuvântarăm
  • cuvântaserăm
  • cuvântasem
a II-a (voi)
  • cuvântați
(să)
  • cuvântați
  • cuvântați
  • cuvântarăți
  • cuvântaserăți
  • cuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuvântă
(să)
  • cuvânte
  • cuvântau
  • cuvânta
  • cuvântaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)