covată, coveți, s.f. – 1. Recipient din lemn folosit pentru frământatul aluatului. 2. Vasul unde curge făina măcinată la moară. 3. Albie. 4. Scobitură, adâncitură; concavitate. ♦ (top.) Covătari, cascadă situată în defileul străbătut de Valea Runcului (denumită de localnici și Valea Covăturii), afluent de stânga al văii Săpânța, în Munții Igniș. Apa cade de la o înălțime de 15 m, printr-un culoar format din spintecătura stâncii de andezit. La bază formează o bulboană cu fundul în formă de covată (Timur, 2007: 12; Portase, 2006: 62). – Din tc. kovata, kuvata „lighean” (DEX, MDA) < ngr. gavatha „strachină” < lat. gabata „strachină” (Scriban, DER); cuv. autohton (Philippide).