cotropitor, ~oare [At: ODOBESCU, III, 258/5 / Pl: ~i, ~oare / E: cotropi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care năvălește. 3 a Care inundă. 4-5 smf, a (Popor) care ocupă un teritoriu străin prin violență Si: invadator, năvălitor. 6-7 smf, a (Persoană) care ia în stăpânire ceva. 8-9 smf, a (Persoană) care uzurpă un drept. 10 a (Înv) Nimicitor. 11 a (Înv) Care desființează. 12 a Care înconjoară. 13 a (Înv) Care umple. 14 a (Înv) Acoperitor. 15 a (Înv) Care îngroapă. 16 a (Înv) Care învelește. 18 smf, a (Înv) (Persoană) care calcă în picioare. 19-20 smf, a (Înv) (Persoană) care culcă la pământ. 21 a Care dărâmă. 22 a (Fig) Copleșitor.

COTROPITOR, -OARE, cotropitori, -oare, adj. 1. Care cotropește; invadator. ◊ (Substantivat) Dictatura regală a însemnat... pregătirea condițiilor ocupării țării noastre de către cotropitorii fasciști. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 20. 2. Fig. Copleșitor, foarte mare, imens. În fiecare zi pasărea venea să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi frunza o ferea și seara cîntecul se împrăștia vesel. GÎRLEANU, L. 41.

COTROPITOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival Care cotropește; năvălitor; invadator. /a cotropi + suf. ~tor

cotropitor a. și m. care cotropește, năvălitor.

cotropitor (desp. co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitori; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoare

cotropitor (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitori; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoare

cotropitor adj. m., s. m. (sil. -tro-), pl. cotropitori; f. sg. și pl. cotropitoare

COTROPITOR adj., s. v. agresor.

COTROPITOR adj., s. agresor, atacator, invadator, năvălitor. (Armată ~.)

Cotropitor ≠ eliberator