corfă² sf [At: I. CR. II, 219 / Pl: ~fe / E: ger Korf] 1 (Trs; gms) Coș. 2 (Îe; după ger jemandem einen Korb geben) A da cuiva ~ A-i refuza cuiva o cerere în căsătorie. 3 (În limbajul minerilor) Colivie.

corfă¹ sf [At: DAMÉ, T. 168 / Pl: ~fe / E: mg karfa] (Reg) 1 (Mpl) Bârnă aplicată la diferite obiecte pentru sprijin Si: spetează. 2 Bârnă de lemn servind la sprijinirea podurilor. 3 Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 4 (Lpl) Bârne de la piuă între care se mișcă maiele Si: fofeze. 5 Parte a joagărului nedefinită mai îndeaproape. 6 (Lpl) Vergi îndoite de pe acoperișul comarnicului pe care se pune pânza. 7 (Lpl) Cuie late la capetele loitrei sau scării Cf lopatea, spetează, zimt. 8 Acoperiș al șopronului. 9 Acoperiș al pătulului. corectat(ă)

CORFĂ, corfe, s. f. (Transilv.) 1. Coș, de obicei rotund, cu fundul tare și cu o toartă prin care se petrece brațul, avînd diverse întrebuințări în gospodărie. Fetița... lăsă corfa cu pita jos. RETEGANUL, P. III 86. 2. (În vorbirea minerilor) Colivie (2) (cu un mic ascensor) cu care se scot din mină minereuri sau alte materiale. Corfa așteaptă... s-o umple cineva cu minereu, cu mangal și piatră de var, pentru a fi răsturnată pe gîtul furnalului. CĂLUGĂRU, O. P. 6.

CORFĂ s.f. (Ban.) Coș, paner. Corbis. Korfa. kossár. LEX. MARS.,. 197. Etimologie: săs. Korf. Cf. c o ș c i u g (1), z i m b i l.

corfă f. 1. Tr. coș, paner; 2. (Oltenia) fofeaza piuei sau pivei. [Sas. KORF].

córfă f., pl. e (sas. korf, germ. korb, d. lat. corbis, coș, paner. V. coropcă). Trans. Coș, paner (de dus în braț). V. tîrnă.

corfă (reg.) s. f., g.-d. art. corfei; pl. corfe

corfă (reg.) s. f., g.-d. art. corfei; pl. corfe

corfă s. f., g.-d. art. corfei; pl. corfe

CORFĂ s. v. cămin, colivie, coș, horn, paner.

corfă s. v. CĂMIN. COLIVIE. COȘ. HORN. PANER.

corfă (corfe), s. f. – Paner, coșuleț. Germ. Korb, prin intermediul pronunțării săș. korf (Borcea 183). Diez, Gramm., I, 260, îl punea greșit în legătură cu lat. corbis. În Trans.

corfă, corfe, s.f. (reg.) 1. coș, paner. 2. colivie minerească. 3. spetează. 4. parte a morii. 5. (la pl.) fofezele de la piuă. 6. parte a joagărului. 7. acoperișul șopronului sau pătulului.

corfă, corfe, s.f. – (reg.) 1. Element de construcție a cuptorului arhaic; coș pentru evacuarea fumului, mai larg la partea inferioară și mai strâmt la partea superioară; pornește de deasupra vetrei, trece peste cuptor și conduce fumul în tindă (Stoica, Pop, 1984: 80). 2. Coviltir; herneu, arnău (ALRRM, 1971: 346). – Din germ. Korf „coș, paner” (DEX, MDA), prin interm. săs. korf (Borcea, cf. DER; Șăineanu).

corfă, -e, s.f. – 1. Element de construcție a cuptorului arhaic; coș pentru evacuarea fumului mai larg la partea inferioară și mai strâmt la partea superioară; pornește de deasupra vetrei, trece peste cuptor și conduce fumul în tindă (Stoica, Pop 1984: 80). 2. Coviltir; herneu, arnău (ALR 1971: 346). – Din germ. Korb „coș, paner”, prin interm. săs. korf (Borcea cf. DER).