corfă, -e, s.f. – 1. Element de construcție a cuptorului arhaic; coș pentru evacuarea fumului mai larg la partea inferioară și mai strâmt la partea superioară; pornește de deasupra vetrei, trece peste cuptor și conduce fumul în tindă (Stoica, Pop 1984: 80). 2. Coviltir; herneu, arnău (ALR 1971: 346). – Din germ. Korb „coș, paner”, prin interm. săs. korf (Borcea cf. DER).