17 definiții pentru completiv
din care- explicative (9)
- morfologice (6)
- relaționale (1)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
COMPLETIV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus.
COMPLETIV, -Ă adj. Care complinește, care servește drept complement. ◊ Propoziție completivă (și s.f.) = propoziție subordonată care îndeplinește față de propoziția regentă funcția de complement. [< lat. completivus, cf. fr. complétif].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPLETIV, -Ă adj. care complinește. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de complement pe lângă verbul din regentă. (< lat. completivus, fr. complétif)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
COMPLETIV ~ă (~i, ~e): Propoziție ~ă propoziție secundară care determină un verb din altă propoziție. /<fr. complétif, lat. completivus[1]
- Propoziție completivă (sau completivă) — LauraGellner
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
completiv a. care servă de complement: propoțiune completivă.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*completív, -ă adj. (lat. completivus). Care servește ca complement: propozițiune completivă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
completivă sf, a [At: DA / Pl: ~e / E: fr completif, lat completivus] 1-2 (Grm; îs) Propoziție ~ă (Propoziție) subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COMPLETIVĂ, completive, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPLETIVĂ, completive, adj. f. (În expr.) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lîngă verbul din altă propoziție. Propoziție completivă directă, indirectă, circumstanțială. În fraza «sper că va sosi», «că va sosi» este propoziție completivă directă.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
completiv adj. m., pl. completivi; f. completivă, pl. completive
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
completiv adj. m., pl. completivi; f. completivă, pl. completive
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
completiv adj. m., pl. completivi; f. sg. completivă, pl. completive[1]
- Propoziție completivă (sau completivă) — LauraGellner
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
completiv.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
completivă (propoziție) s. f., g.-d. art. completivei; pl. completive
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
completivă s. f., g.-d. art. completivei; pl. completive
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
Completiv ≠ necompletiv
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
COMPLETIVĂ s. f. (< adj. completiv, -ă, cf. fr. complétif, lat. completivus): propoziție subordonată necircumstanțială, care îndeplinește funcția de complement pe lângă un verb, o locuțiune verbală, un adjectiv, o locuțiune adjectivală sau o interjecție predicativă din propoziția regentă. ◊ ~ directă: propoziție cu funcție de complement direct pe lângă un verb sau o locuțiune verbală tranzitivă sau pe lângă o interjecție predicativă cu conținut verbal tranzitiv din propoziția regentă. Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare că, să, ca... să, dacă și de, prin locuțiunea conjuncțională subordonatoare (pre)cum că, prin pronumele relative care, cine (precedate sau nu de prepoziții), cel ce, ceea ce, ce și cât/câtă, prin adjectivele relative care și ce, prin pronumele nehotărâte relative oricare, oricine (precedate sau nu de prepoziții), orice și oricât/oricâtă, prin adverbele relative unde, când (cu sau fără prepoziții), cum și cât. Răspunde la întrebările pe cine? și ce?: „Văzând eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am șterpelit-o de acasă” (Ion Creangă); „...m-a trimes din partea lui, să aduc la cunoștința măriei voastre că el poate să vă facă podul” (idem); „A trecut câtva timp și iată că s-au ivit câteva locuri la al treilea minister” (I. L. Caragiale); „Sinan porunci ca să se adune lângă dânsul o seamă de oști” (N. Bălcescu); „Mam’mare... îl întreabă dacă-l mai doare nasul” (I. L. Caragiale); „Măria ta, spunea Leca și Marandache cum că a venit un neamț” (M. Sadoveanu); „... iară Marta îi spune cine a fost... de curând la dânșii, cu cine a vorbit și ce a zis.” (I. Slavici); „Românul... ceea ce are la inimă, are și în gură” (idem); „O sărmane! Ții tu minte câte-n lume-ai auzit, / Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?” (M. Eminescu); „Moș Călifare,... procopsești pe oricine vine să te roage” (G. Galaction); „... și nu știu unde l-ar găsi, ca să-i mulțumească” (Ion Creangă); „...întrebă la una din porți cum să-l găsească” (M. Preda); „Cât scrie doftorul pe hârtie nu plătești cu viața toată!” (B. Șt. Delavrancea). ◊ ~ directă anticipată: c. directă cu conținut referitor la o persoană, introdusă prin pronume relativ sau nehotărât relativ în acuzativ și „anunțată” în regenta care o precedă prin forma neaccentuată de acuzativ a pronumelui personal. Astfel: „Îl ajută cu plăcere pe cel ce se străduiește”; „Îl îngrijește cu devotament pe oricine este bolnav”. ◊ ~ directă reluată: c. directă cu conținut referitor la o persoană, introdusă prin pronume relativ sau nehotărât relativ în acuzativ și „întărită” în regenta care o urmează prin forma neaccentuată de acuzativ a pronumelui personal: „Pe cel ce se străduiește îl ajută cu plăcere”; „Pe oricine este bolnav îl îngrijește cu devotament”. ◊ falsă ~ directă: propoziție care dă impresia că este o subordonată c. directă (datorită formulării unei întrebări greșite sau datorită tranzitivității verbului), dar care în realitate este o subordonată c. indirectă sau o subordonată circumstanțială de mod de măsură, ca în exemplele „Acuma mă gândesc că poate vedea ceva înainte-i” (M. Sadoveanu); „Să nu dea Dumnezeu omului cât poate el suferi” (Ion Creangă); ◊ ~ indirectă: propoziție cu funcție de complement indirect pe lângă un verb, o locuțiune verbală, un adjectiv sau o interjecție predicativă din propoziția regentă. Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare că, să, ca... să, dacă și de, prin locuțiunea conjuncțională subordonatoare cum că, prin pronumele relative care, cine, ce, cel ce, ceea ce și cât/câtă (precedate sau nu de prepoziții), prin pronumele nehotărâte relative oricare, oricine și orice (precedate sau nu de prepoziții) și prin adverbele relative unde, când și cum. Răspunde la întrebările cui?, despre cine?, despre ce?, pentru cine?, pentru ce?, din ce?, de ce?, la ce?, de cine? etc: „Era mândră Safta că-și poate mărita fiica” (I. Slavici); „Și temându-se împăratul să nu i se întâmple ceva rău, a făcut sfat” (Ion Creangă); „Călăuzul nostru nu era mai puțin curios decât mine ca să afle cum se petrecuseră lucrurile” (Al. Odobescu); „...se duse să se încredințeze dacă nu cumva e cineva în adăpostul copacilor” (I. Slavici); „Au cercat stăpânitorii vremelnici de la Liov să încredințeze lumea cum că Nicoară ar fi fost îngropat la biserica moldovenească” (M. Sadoveanu); „Nu da ciomag cui nu-i ești drag” (Folclor); „Niciodată n-ar fi făcut ceva fără să știe ce va ieși din ceea ce făcea...” (M. Preda); „Să nu răspunzi niciun cuvințel oricărui te va chema pe nume” (P. Ispirescu); „Nu s-a priceput unde să le pună”; „Se miră cum ai reușit.” ◊ ~ indirectă anticipată: c. indirectă cu conținut referitor la o persoană, introdusă prin pronume relativ sau nehotărât relativ în dativ și „anunțată” în regenta care o precedă prin forma neaccentuată de dativ a pronumelui personal. Astfel: „Îi dă aprobare cui a făcut cerere”; „Îi reține un loc oricui cere acest lucru prin telefon”. ◊ ~ indirectă reluată: c. indirectă cu conținut referitor la o persoană, introdusă prin pronume relativ sau nehotărât relativ în dativ și „întărită” în regenta care o urmează prin forma neaccentuată de dativ a pronumelui personal, ca în exemplele „Cui a făcut cerere îi dă aprobare”; „Oricui cere acest lucru prin telefon îi reține un loc”. ◊ falsă ~ indirectă: propoziție care dă impresia că este o subordonată c. indirectă (datorită intranzitivității verbului reflexiv), dar care în realitate este o subordonată circumstanțială de cauză, de condiție sau de scop. Astfel: „Unul spuse că se va căi cât va trăi el pentru că a osândit pe un om drept” (P. Ispirescu); „M-aș bucura să plec în excursie”; „Se pregătește să se arunce într-o copcă” (M. Sadoveanu); ◊ ~ de agent: propoziție cu funcție de complement de agent pe lângă un verb sau o locuțiune verbală la diateza pasivă sau la diateza reflexivă (cu valoare pasivă) din propoziția regentă. Este introdusă prin pronumele relative care, cine, cel ce sau prin pronumele nehotărâte relative oricare și oricine precedate de prepozițiile de sau de către. Răspunde la întrebările de cine? și de către cine?: „Aparatul a fost construit de cine a primit premiul Nobel”; „Asemenea măsuri sunt luate de către oricine lucrează în mediu toxic”; „Furtul a fost adus la cunoștință de cine l-a comis”; „Zgomotele astea se aud de către oricine locuiește în cartierul nostru”. (Pentru clasificarea c. v. criteriu).
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
completiv, completivăadjectiv
- 1. Care complinește, care servește drept complement. DN
- Propoziție completivă = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Propoziție completivă directă, indirectă, circumstanțială. DLRLC
- În fraza «sper că va sosi», «că va sosi» este propoziție completivă directă. DLRLC
-
-
etimologie:
- complétive DEX '09 DEX '98 DN
- completivus DEX '09 DEX '98 DN