COLOCVIU, colocvii, s. n. 1. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. 2. Simpozion. – Din lat. coloquium.

colocviu sn [At: STAMATI, D. / Pl: ~ii / E: lat colloquium] 1 Discuție pe o temă dată. 2 Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. 3 Simpozion.

* COLOCVIU (pl. -vii) sn. 1 Convorbire ¶ 2 🖋 Discuțiune științifică între profesor și un candidat [lat. colloquium].

COLOCVIU, colocvii, s. n. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. – Din lat. colloquium.

COLOCVIU, colocvii, s. n. Formă de control a cunoștințelor dobîndite de studenți după o perioadă a anului universitar, constînd din discuții între profesori și studenți.

COLOCVIU, colocvii, s. n. Convorbire, discuție. ♦ Formă de control a cunoștințelor dobîndite de studenți, după o perioadă a anului universitar, constînd din discuții între profesori și studenți. – Lat. lit. colloquium.

COLOCVIU s.n. 1. Convorbire, discuție (științifică). 2. Examinare, control al cunoștințelor care se face pe calea unor discuții între profesori și studenți, elevi etc. [Pron. -viu. / < lat. colloquium – convorbire].

COLOCVIU s. n. 1. convorbire, discuție (științifică); simpozion. 2. formă de examinare a cunoștințelor prin discuții între profesori și studenți, elevi etc. (<lat. colloquium)

COLOCVIU ~i n. 1) Discuție pe o temă științifică. 2) Formă de verificare a cunoștințelor acceptată mai ales în instituțiile de învățământ superior, constând în discuții, lucrări practice sau lucrări de laborator. [Sil. -viu] /<lat. colloquium

colocviu n. convorbire, dialog.

concert-colocviu s. n. (muz.) Concert urmat de un colocviu ◊ „Sala mică a Palatului va găzdui [...] primul concert-colocviu din cadrul ciclului «Concerte-colocvii asupra principalelor forme de expresie ale muzicii de cameră», având ca temă «Liedul».” Săpt. 14 XII 73 p. 12 (din concert + colocviu)

colocviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colocviul; pl. colocvii, art. colocviile (desp. -vi-i-)

colocviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colocviul; pl. colocvii, art. colocviile (-vi-i-)

colocviu s. n. [-viu pron. -vĭu], art. colocviul; pl. colocvii, art. colocviile (sil. -vi-i-)

colocviu

colocviu, -vii.

colocviu (colocvii), s. n. – Conversație, discuție, taifas. Lat. colloquium (sec. XIX0.

COLOCVIU s. v. conversație, convorbire, dialog, discuție.

colocviu s. v. CONVERSAȚIE. CONVORBIRE. DIALOG. DISCUȚIE.