16 definiții pentru colocviu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

colocviu sn [At: STAMATI, D. / Pl: ~ii / E: lat colloquium] 1 Discuție pe o temă dată. 2 Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. 3 Simpozion.

COLÓCVIU, colocvii, s. n. 1. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. 2. Simpozion. – Din lat. coloquium.

COLÓCVIU, colocvii, s. n. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. – Din lat. colloquium.

COLÓCVIU, colocvii, s. n. Formă de control a cunoștințelor dobîndite de studenți după o perioadă a anului universitar, constînd din discuții între profesori și studenți.

COLÓCVIU s.n. 1. Convorbire, discuție (științifică). 2. Examinare, control al cunoștințelor care se face pe calea unor discuții între profesori și studenți, elevi etc. [Pron. -viu. / < lat. colloquium – convorbire].

COLÓCVIU s. n. 1. convorbire, discuție (științifică); simpozion. 2. formă de examinare a cunoștințelor prin discuții între profesori și studenți, elevi etc. (<lat. colloquium)

COLÓCVIU ~i n. 1) Discuție pe o temă științifică. 2) Formă de verificare a cunoștințelor acceptată mai ales în instituțiile de învățământ superior, constând în discuții, lucrări practice sau lucrări de laborator. [Sil. -viu] /<lat. colloquium

concért-colócviu s. n. (muz.) Concert urmat de un colocviu ◊ „Sala mică a Palatului va găzdui [...] primul concert-colocviu din cadrul ciclului «Concerte-colocvii asupra principalelor forme de expresie ale muzicii de cameră», având ca temă «Liedul».” Săpt. 14 XII 73 p. 12 (din concert + colocviu)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

colócviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colócviul; pl. colócvii, art. colócviile (-vi-i-)

colócviu s. n. [-viu pron. -vĭu], art. colócviul; pl. colócvii, art. colócviile (sil. -vi-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COLÓCVIU s. v. conversație, convorbire, dialog, discuție.

colocviu s. v. CONVERSAȚIE. CONVORBIRE. DIALOG. DISCUȚIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

colócviu (colócvii), s. n. – Conversație, discuție, taifas. Lat. colloquium (sec. XIX0.

Intrare: colocviu
  • pronunție: -viu pr. -vĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colocviu
  • colocviul
  • colocviu‑
plural
  • colocvii
  • colocviile
genitiv-dativ singular
  • colocviu
  • colocviului
plural
  • colocvii
  • colocviilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)