22 de definiții pentru clarinet clanaret clarinetă clonoret

clarinét sn [At: GHICA, S. 356 / V: ~nít, ~ă sf, -rnét, (pop) clanét, clănét, (reg) glanét, clăi~, ~ranét, clanaret, (îrg) clonorét, clanarél, clanétă sf / Pl: ~e / E: fr clarinette, ger Klarinette] Instrument muzical de suflat, din lemn, cu formă de tub lărgit la un capăt și cu găuri laterale care se închid și se deschid cu clape.

CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în formă de tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanarét s. n., clarinétă s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette.

CLARINÉTĂ s. f. v. clarinet.

CLANARÉT s. n. v. clarinet.

CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în formă de tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanarét s. n., clarinétă s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette.

CLARINÉTĂ s. f. v. clarinet.

CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în forma unui tub lărgit spre capătul liber și terminat cu o țeavă turtită la capătul prin care se suflă; este prevăzut cu găuri și clape metalice pentru jocul degetelor. Peste puțin sosiră trei țigani la cîrciumă, unul cu vioara, altul cu clarinetul și al treilea cu țimbala. SLAVICI, O. I 136. Își așeză scripca și Trifan clarinetu-i hîrbuit, lipit cu ceară tare. CONTEMPORANUL, VI 1. – Variantă: clarinétă (STANCU, D. 79, GHICA, S. 356) s. f.

CLARINÉTĂ s. f. V. clarinet.

clarinét s. n., pl. clarinéte

clarinét s. n., pl. clarinéte

CLARINÉT s.n. Instrument muzical de suflat, compus dintr-un tub de lemn, cu muștiuc și ancie simplă și cu clape. [Var. clarinetă s.f. / < fr. clarinette, it. clarinetto].

CLARINÉTĂ s.f. v. clarinet.

CLARINÉT s. n. instrument muzical de suflat din lemn, cu muștiuc și ancie simplă, cu clape. (< fr. clarinette, germ. Klarinette)

clarinét (clarinéte), s. n. – Instrument muzical de suflat. – Var. clarinetă. Mr. clărnetă. Fr. clarinette.Der. clarinetist, s. m., din fr.

CLARINÉT ~e n. Instrument muzical de suflat, de forma unui tub lărgit la un capăt, având găuri laterale cu clape, muștiuc și ancie. /<fr. clarinette, germ. Klarinette

clarinetă f. instrument de muzică, de lemn, cu țeavă de îmbucat.

*clarinét n., pl. e (it. clarinetto) și clarinetă f., pl.e (fr. clarinette). Muz. Flaut cu bîzîitoare (ance). – Munt. Vulg. clanaret, pl. e. V. fagot.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

clarinet (it. clarinetto; engl. clarinet; fr. clarinette; germ. Klarinette; abrev.: cl.), instrument de suflat, din lemn cu ancie* simplă. Se mai construiește din ebonită, din metal sau din material plastic. El se compune din următoarele părți: muștiucul*, pe care se fixează ancia cu un inel special sau cu o ață specială; butoiul, care face legătura dintre muștiuc și corpul instr.; corpul superior, în care se găsesc patru orificii și mai multe clape care sunt acționate de degetele mâinii stângi a instrumentistului; corpul inferior, în care se găsesc trei orificii și mai multe clape care sunt acționate de degetele mâinii drepte a instrumentistului; pavilionul*, prin care se emit sunetele. ♦ Cu 3.000 de ani în urmă, la egipteni, exista un instr. asemănător c.: corp cilindric fără pavilion și cu ancie simplă. De asemenea, un astfel de instr. găsim la arabi (zummara; v. și zurnă), la indieni (magudi) și la anamiți (cai-ken-doi). În Europa, în perioada Renașterii*, se întâlnea un instr. pop. fr., denumit chalumeau*. Corno di basetto* este și el înrudit cu c. Johann C. Denner (Nürberg, 1665-1707), adăugând câteva clape, a transformat instr. pop. într-un instr. profesional. Apoi Iwan Müller (1786-1854) perfecționează instr., construind un c. cu 13 clape. Frederic Beer (1794-1838) înființează o școală de c. Hyacinthe Klosé (1808-1880), discipolul lui F. Beer, în colaborare cu M.A. Buffet, au adoptat c. sistem „Böhm” (v. flaut). Gossec introduce c. în orch. Operei din Paris (1753), iar Vivaldi îl introduce în orch. operei din Italia. În 1758 c. este introdus în orch. de către reprezentanții orch. din Mannheim*, după care apare în fanfarele (6) militare germ. și austr. Orch. Operei din Viena îl adoptă în 1787, Och. Gewandhaus din Leipzig în 1792, iar orch. din Dresda în 1794. C. se împarte în mai multe categorii și formează o familie numeroasă: a) c. mic (it. piccolo), acordat* în la bemol, construit din metal argintat, are o lungime de 25 cm, se utilizează foarte rar în orch. simf.; c. mic în mi bemol, cu o lungime de 42,9 cm, se folosește în orch. simf. pentru efecte speciale, dar se întrebuințează frecvent în fanfară; c. mic în re a ieșit complet din uz. b) C. mare, acordat în do, cu o lungime de 51,7 cm, se utilizează în orch. simf. (pentru efecte speciale); c. în si bemol, cu o lungime de 59 cm, este cel mai mult utilizat din întreaga familie, atât în orch. simf. cât și în fanfară; c. în la, cu o lungime de 62,7 cm, se folosește mai rar (partea lui se execută, de obicei, cu c. în si bemol prin transpoziție*); c. în sol, denumit clarinetto d’amore, nu se mai întrebuințează cu toate că are un timbru plăcut. c) C. alto acordat în fa are o sonoritate frumoasă, însă este utilizat foarte puțin în orch.; aceeași soartă o are și c. alto în mi bemol. d) C. bas (abrev.: cl. b.) în si bemol are pavilionul și muștiucul din metal, iar forma lui este asemănătoare cu cea a saxofonului*. Este folosit frecvent în orch. simf. datorită timbrului său deosebit. Menționăm că școala germ. notează acest instr. în cheia* fa, iar școala fr. îl notează în cheia sol; c. bas acordat în la este pe cale de a ieși total din uz. e) C. contrabas, cu o lungime de 276 cm, se aseamănă cu fagotul*. Apare foarte rar în orch. simf. din cauza tehnicii sale greoaie (Schönberg l-a folosit în Gurrelieder). ♦ La c. surdina* constă dintr-un trunchi de con confecționat din carton presat sau material plastic, de cca. 2-3 mm grosime, în care, spre deosebire de tipul obișnuit de surdină, se introduce instr. Două orificii laterale permit mâinilor să intre în interiorul conului pentru a susține și manevra instr. Când se cântă la c. introdus complet în corpul surdinei, toate sunetele își schimbă sonoritatea pe întregul ambitus*: sunetele din registrul (1) acut și supraacut devin mai puțin, penetrante, mai puțin stridente; chiar și timbrul devine mai voalat; mai catifelat, mai discret, dând impresia de depărtare.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a o lua la clarinet / la muie expr. (obs.) a practica felația.

Intrare: clarinet
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clarinet clarinetul
plural clarinete clarinetele
genitiv-dativ singular clarinet clarinetului
plural clarinete clarinetelor
vocativ singular
plural
clanaret
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clanaret clanaretul
plural clanarete clanaretele
genitiv-dativ singular clanaret clanaretului
plural clanarete clanaretelor
vocativ singular
plural
clarinetă
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clarine clarineta
plural clarinete clarinetele
genitiv-dativ singular clarinete clarinetei
plural clarinete clarinetelor
vocativ singular
plural
clonoret
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.