CLARINET, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în forma unui tub lărgit spre capătul liber și terminat cu o țeavă turtită la capătul prin care se suflă; este prevăzut cu găuri și clape metalice pentru jocul degetelor. Peste puțin sosiră trei țigani la cîrciumă, unul cu vioara, altul cu clarinetul și al treilea cu țimbala. SLAVICI, O. I 136. Își așeză scripca și Trifan clarinetu-i hîrbuit, lipit cu ceară tare. CONTEMPORANUL, V_I 1. – Variantă: clarinetă (STANCU, D. 79, GHICA, S. 356) s. f.