16 definiții pentru ciubăr


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciubăr sn [At: CORESI, EV. 407/17 / A și: ciu~ / V: ~ber, ciob~, cib~ / Pl: ~bere și ~bere / E: bg цњбњрњ[1]] (Reg) 1 Vas mare de lemn, cu toarte, având diverse întrebuințări Vz hârdău, doniță, șiștar, putină, bădâi. 2 Conținutul unui ciubăr. 3-4 (Fig; reg) Pălărie (sau căciulă) mare. 5 (Fig; reg) Cap mare. 6-7 (Pfm; îe) A avea capul ~ A-și simți capul umflat de vorbă multă sau de băutură. 8 (Reg; îs) ~ul-botezului Cristelniță.

  1. Acest etimon este imposibil de pronunțat. Litera chirilică њ nu face parte din alfabetul bulgar. Se citește ca un n moale, similar lui ñ. — Ladislau Strifler

CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu toarte, având diferite utilizări. [Acc. și: ciúbăr] – Din bg. čebăr.

CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu torți, având diferite întrebuințări. [Acc. și: ciúbăr] – Din bg. čebăr.

CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas rotund cu două torți, făcut din doage de lemn și întrebuințat la cărat apă și alte lichide, la muls, la spălat rufe etc. Descuie baraca, aducînd în mijlocul lucrătorilor un ciubăr plin de castraveți. CAMILAR, N. I 318. Clătesc ciubere și șiștare. TOMA, C. V. 230.

CIUBẮR ~ére n. Vas din doage cercuite, prevăzut cu torți și folosit la păstrarea sau la transportarea lichidelor; hârdău. /<bulg. cebăr

ciubăr n. vas cu două toarte de cărat apă, de muls lapte sau de pus lături. [Ung. CSÖBÖR (= nemț. zuber)].

cĭubắr n., pl. ere (ung. csöbör, cseber, d. vgerm. zwobar, zwibar, adică „cu doŭă toarte”, de unde și vsl. cĭbŭrŭ, id. Cp. cu oboroc, anforă). Est. Hîrdăŭ, găleată (de must, de zoĭ). V. dejă, mastel, zoĭer, buduroĭ.

Ciubăr-Vodă m. numele acestui Domn legendar a rămas în unele locuțiuni: voinic ca Ciubăr-Vodă care l’au mâncat guzganii PANN; de pe vremea lui Ciubăr-Vodă, dintr’o vechime depărtată. V. Nume proprii.

Ciubăr-Vodă m. sau Ciupor, general ungur, fu Domnul Moldovei numai câteva zile (1451): despre el legenda spune că ar fi fost mâncat de guzgani.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciubắr s. n., pl. ciubére

ciubăr s. n., pl. ciubére


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIUBĂR s. hârdău, (Transilv.) pârlău, (Transilv. și Ban.) șaf, (prin Transilv.) șiroadă, (Ban., Transilv. și Olt.) șofei, (Transilv.) șofel. (Un ~ plin cu apă.)

CIUBĂR s. hîrdău, (Transilv.) pîrlău, (Transilv. și Ban.) șaf, (prin Transilv.) șiroadă, (Ban., Transilv. și Olt.) șofei, (Transilv.) șofel. (Un ~ plin cu apă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ciubắr (-bére), s. n. – Vas mare de lemn. Sl. čibrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 51; Conev 63; DAR); cf. bg. čabur, sb. čàbar, slov. čeber, mag. csöbör, cseber.Der. ciubărar, s. m. (fabricant de ciubere).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ciubăr, ciubere s. n. (intl.) închisoare.

Intrare: ciubăr
ciubăr1 (acc. ắ) substantiv neutru
substantiv neutru (N8)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciubăr
  • ciubărul
  • ciubăru‑
plural
  • ciubere
  • ciuberele
genitiv-dativ singular
  • ciubăr
  • ciubărului
plural
  • ciubere
  • ciuberelor
vocativ singular
plural
ciubăr2 (acc. ú) substantiv neutru
substantiv neutru (N9)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciubăr
  • ciubărul
  • ciubăru‑
plural
  • ciubere
  • ciuberele
genitiv-dativ singular
  • ciubăr
  • ciubărului
plural
  • ciubere
  • ciuberelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)